Vorbeam despre fericire… Marin Moraru, profesorul nostru, ne spunea să ne uităm la degetele picioarelor unui copil. „Copilul se bucură (și) cu degetele de la picioare!”. Adică se bucură pe de-a-ntregul. Aha, fericirea se învață de la începutul trăirii.
Țin minte ziua, anul, era primăvară. Stăteam pe o bancă în fața unui combinat chimic care făcea detergenți, era luna mai, tocmai vorbisem la telefon cu iubita mea și-mi spusese că nu o să vină la întîlnire. Și a închis. Fără vreo explicație, fără nimic. M-am așezat pe prima bancă întîlnită în cale, aproape m-am prăbușit. Fumul de la combinat se răspîndea auriu în fața mea și eu, aiuriu, simțeam că pămîntul o luase razna. O iubeam atît de mult încît nu credeam că se terminase totul. La 18 ani nu se termină nimic, nu?
Cînd trupu-mi ostenit de-o biată sintagmă, aceea cu „gata”, s-a așezat pe bancă, am simțit, pentru prima oară, că trebuie să urmeze altceva. Nimicul, niciundele, niciodatăul. Moartea. Nu știam ce-nseamnă viața, darămite moartea, neființa…
Niște copii se jucau în preajmă: „flori, fete sau băieți”, era un așa ecou încît s-a făcut dintr-o dată noapte. Și am fost fericit. Era, știu bine, ora 20:29.
Cu fata aceea sînt, în continuare, bun prieten. Ne spunem tot. Telefonic, desigur. Din ce în ce mai rar.
O iubeam atît de mult încît nici timpul care avea să treacă nu m-a împiedicat să o iubesc la fel de mult ca în clipa în care mi-a spus că nu va veni la întîlnire. Avea dreptate, nu puteam fi iubiți, doar prieteni. Pe viață.
Atunci am învățat ce înseamnă începutul fericirii. Prietenia, care va să zică…
PUIU JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
