După iarnă, primăvara… Joaca și jocurile se schimbau. Nu mai era frig dar nici cald nu prea era. Începeau jocurile de scară. Ne adunam sub copertina de la intrarea în bloc și jucam „patru pietre”. Se luau patru pietricele, cît mai rotunjoare, se țineau în pumn și le dădeam drumul pe ciment de la o înălțime de vreo 5-6 centimetri, cît un lat de palmă. Pietricelele săreau care-ncotro. Apoi trebuia să dăm bobîrnac uneia către alta. Dacă atingea, aveai un punct. Dacă, dintr-o lovitură, atingeai două, aveai 5 puncte. Iar dacă le atingeai pe toate trei, lucru extrem de rar, aveai 50 de puncte. Cine făcea 100 de puncte cîștiga… stimă… sau invidie. Se putea juca și cu monede dar n-aveam noi atîția bani.
Mai jucam popa prostu, șeptic, război. Astea cu cărți. La șeptic și la tabinet eram maestru. Jucam pe înghețată. De prin aprilie trecea printre blocuri un grec, Iani, cu căruciorul de înghețată. Avea și nuga și bragă și zahăr candel. De fapt, Iani era turc dar toți îi spuneau „grecul”, nu știam de ce. Mai tîrziu am aflat, altă poveste. Înghețata era 25 de bani cornetul mic și 50 cel mare. Într-o zi am cîștigat vreo 20 de înghețate mici. M-a durut gîtul trei zile, deși nu am putut mînca decît opt. Pe celelalte le-am împărțit perdanților…
Și ne mai jucam cu mingea. Întîi la perete. Cîte 5 lovituri consecutive cu mîna dreaptă, apoi stînga, apoi pumnul drept, apoi pumnul stîng. Fără ca mingea să atingă pămîntul. Proba supremă era să lovim alternativ, dreapta-stînga, de 10 ori în total. Cînd am mai crescut, pe la 8-9 ani, am început și cu picioarele, exercițiu bun pentru tenis cu piciorul. Mai jucam și un fel de volei stîngaci peste bara de bătut covoare, bară care a devenit și bară de gimnastică. Primele cucuie acolo le-am făcut.
Urmau „țară, țară vrem ostași”, „lapte gras și monopol”. Mai era un joc foarte simpatic, de cultură generală aș putea zice, „țările”. De ce îi spunea așa, nu știu. Fiecare avea cîte o foaie de hîrtie și un creion. Se trasau cîteva rubrici cu titlul: țări, flori, pomi, actori, actrițe, cîntăreți, cîntărețe, nume de fete, de băieți, etc. Unul dintre noi începea să zică alfabetul în gînd și altul striga: stop! Cel cu alfabetul zicea litera și noi ne apucam să scriem, timp de 2 minute, cîte 3 nume sau denumiri care să înceapă cu litera aia. Pentru asta șterpeleam din casă ceasul CFR, care avea cadranul mare și secundar, lucru destul de rar pe vremea aceea. De secundar vorbesc, desigur. Cine scria cele mai multe nume și denumiri era cîștigător. Așa am învățat să scriu repede…
Mai erau și alte jocuri… poate data viitoare am să scriu și despre ele, cine știe.
PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…