Lucruri de mare mirare se petrecură în ultima vreme. Bunăoară-n America, unde minerii au pătruns în parlamentul de-acolo și s-au înfruptat vitejește din roadele locului. Zic minerii pentru că nu puteau fi altceva atîta vreme cît i-a chemat chiar președintele. Așa a fost și la noi, nu-i așa? Păi, dacă ditamai USA a făcut asta înseamnă că a preluat modelul românesc. Iliescu poate fi mîndru. Dacă totul va merge la americani așa cum a mers la români după venirea minerilor atunci treaba devine cam încurcată. Iar Biden cam seamănă cu Emil Constantinescu.
Pe de altă parte, în România se mai întîmplă o minune: mult prea umflatul cu pompa Teodosie și-a pus în cap cenușa dezinformării, dînd-o cotită și învinovățind calculatoarele de rea credință. Dar cum Cel de sus nu știa parola, deși ar trebui să le știe pe toate, deosebit de înaltul Teodosie s-a documentat întru ale științei și i-a suflat lui Doamne-Doamne cuvintele magice: virusul există și umblă! Și Doamne-Doamne a rămas mască și s-a dus repejor în carantină.
Aflîndu-mă eu într-un bar, cu dorința consumării unei beri, aud un grup de tineri de la o masă vecină:
- Bă, tu ești cu Cumpănașu?
- Nu, bă! Îmi arată Magda ce mai zice, că io n-am pă Twiter. Ce-a mai zis?
- Bă, zice că toți profii sînt proști!
- Și mama?
- Și!
- Și tata?
- Și!
- Și ăia care nu-s profi?
- Ăia nu!
- Doamne! Gata, nu mai dau la Filologie!
Dar nu l-a auzit nimeni. Dumnezeu plecase deja în carantină…
PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…