„Stătea la o masă mică, în colțul terasei mărginită de gradene cu jardiniere cu flori galbene și roșii. Era un punct strategic, vedea cine intra sau pleca. Purta o rochie albă, dintr-un material vaporos, un șirag de perle mici îi sublinia gîtul lung și cerceii, da, cerceii ampli, din aceleași perle mici… Fața prelungă, cu buze bine conturate, ruj de un roz pal, bărbia fermă, nasul drept, ochii plecați, albaștri nedefinit, sprîncene fine, în fine, o fermecătoare creatură. Și singură.
Zgomotul străzii se auzea vag, estompat de muzica localului, Bob Dylan și Jose Feliciano. În fața ei, un pahar verzui, înalt, din sticlă givrată, scînteia pal în razele soarelui apunînd printre ramurile arțarilor tineri ce înconjurau terasa.
Aștepta pe cineva? Poate că nu. Așa cum stătea acolo, în colțul ei, părea că locul a fost creat după venirea ei. Pălăria, albă și ea, o făcea misterioasă și inabordabilă. Păru-i negru, cu irizații albăstrui, îi desăvîrșea înfățișarea. Ce straniu, de cîte ori vezi o asemenea arătare ai senzația că trebuie să te apropii de ea, să-i cunoști trecutul, sau măcar să ți-l imaginezi, să-i auzi vocea sau respirația, să-i vezi privirea, să-i simți răsuflarea. Sigur, ai vrea să știi ce are în pahar, dacă are pe cineva, dacă poți flirta cu ea…
Din poșeta micuță, brodată cu aceleași perle albe, scoase o tabacheră din email alb, cu o monogramă înflorită, grena strălucitor și o brichetă lungă, placată cu sidef. Deschise, clic, tabachera, scoase o țigară maronie, scurtă și o aprinse ferm, scurt. O pală ușoară de vînt împrăștie fumul țigării, creîndu-i un nimb albăstrui, șters repede dar greu de uitat.”
Și acum ce ar trebui să mai scriu, se întreba tînărul scriitor în devenire. Să presupun asupra a ce gîndește? Să bănuiesc că are o întîlnire? Să pun o mașină a salvării să șuiere înfiorător iar ea să verse paharul? Să scriu despre sandalele ei din piele albă, sau din pînză, sau espadrile? Tînărul scriitor se smulse din vraja creației și mai ceru o bere. Privi în jur. Terasa mică, mesele de tablă, doi liceeni cu un pepsi la două pahare, un pescar de vîrstă nedefinită cu o vodcă mare, un ospătar zgribulit, așteptînd să se închidă terasa și să treacă la „înăuntru” și cam atît. Beculețul care răspundea de bateria laptopului începuse să pîlpîie de multă vreme dar el nu observase. Sosi și berea. Bău îndelung, mulțumit de ce scrisese. Da, acum să dezvoltăm, își zise și, brusc, ecranul se înnegri. O înjurătură scurtă se strecură printre dinți.
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
