TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – La circ, un accident banal

Un om traversează șoseaua. 4 benzi. Pe ZEBRĂ. O mașină îl lovește. 60 km/h. Omul, pe asfalt, întins. Ora 21:30.

Deși locul părea pustiu se adună multă lume. Omul de pe jos e conștient. Îl doare și înjură: „De ce dracu` nu m-ai văzut?”. Șoferul, senin: „Nu v-am văzut!”. „Cum morții mă-sii n-ai văzut? Eram cu un picior pe banda a doua!!! Pe mijlocul străziiiii!!!” Nu v-am văzut!” „Da, sînt invizibil!!”

Șoferul vrea să mute mașina. I se urlă că nu. Se sună la 112. Omul de pe jos nu știe dacă poate să miște picioarele. I se urlă să nu se miște, dar el vrea să știe dacă mai are picioare. Și mîna dreaptă. Mai are. Scoate, nici el nu știe cum, telefonul. Își sună colegii, pe care îi lăsase în bar după doar o bere, să vină 100 de metri, să-l ajute. E îngrozitor de lucid și se gîndește cum i se duc de rîpă planurile. Își mișcă degetele de la picioare. E bine. Dar doare peste tot, așa i se pare.

Vin colegii, apoi Salvarea. Întrebări fără noimă, dacă a băut, dacă îl doare, dacă e alergic. Aproape că e trîntit pe targă. Mașina urlă, la curbe ai senzația că se rupe, victimă și personal sanitar aruncați pe pereți.

21:40. Spital. Întrebări, multe întrebări, prea multe întrebări, din ce în ce mai multe întrebări. Nimeni nu pune mîna să vadă, să pipăie. Medicul de gardă completează fișe, fișe, fișe. Nu ale omului. Ale altor oameni. Fișe, fișe, fișe.

Omul așteaptă, cu fața în sus, de parcă ar sta la un ghișeu, de vorbă cu Dumnezeu. Un Dumnezeu care nu mai vine. Omul e prelucrat în fișe, la 5 metri depărtare. Mai sînt și alți oameni în paturi, pe brancarde, fiecare cu fișele sale. Nu vrea injecție contra durerii. Vrea să simtă. Îl doare dar nu atît încît să uite. Doar pare uitat acolo.

Colegii așteaptă îngrijorați. Iar el nu poate comunica pentru că e interzis să folosești telefonul. Iar ei nu au voie acolo. Niște paznici abulici veghează obez. Omul știe că asta e procedura. Dar e absurdă. Legală, dar absurdă.

În sfîrșit, medicul de gardă. Aceleași întrebări, fișe. Încheietura mîinii drepte seamănă cu o pîinică, durerile din șold se transformă într-o umflătură pe care nu se poate sta. Dar trebuie să stea, e ordin. Ordinul cui? Al brancardierului. Omul se ridică în fund, apoi în picioare. Știe sigur ce a pățit, ce poate mișca. Nimeni nu a încercat să afle astea. A trebuit să o facă el, de unul singur. Ceilalți completau fișe, fișe.

Apare și un polițist alături de șofer. Acel șofer. Omului i se pun întrebări, e pus să sufle în fiolă. 0,04% . La orice întrebare lămuritoare i se răspunde că: procedura! Polițistul e tînăr, e grăbit, el nu vorbește cu un om, el vorbește cu o victimă și tratează omul ca pe o victimă. Victima lui. Polițistul cere cartea de identitate. Face poză. Apoi mai cere o dată. Și iar.        Se-ncurcă în proceduri. Vrea totul mai repede. Vrea sînge de la om dacă și omul vrea să dea. Omul întreabă de ce. Polițistul zice că procedura. Omul dă. Dă 2 fiole. Nu poate ține vata pe înțepătură fiindcă mîna dreaptă nu vrea, nu poate. Asistentul admonestează. Omul se enervează. Omul se duce la colegi, cîțiva metri, pe propria răspundere. Polițistul strigă după el că mai vrea buletinul o dată…

În sfîrșit, radiologie. De 5 ori se încearcă a fi pusă mîna pe o tăbliță. Pînă la urmă se constată că omul nu poate ține și tăblița. Banal, se mută puțin omul. După 5 încercări. Înapoi la Gardă.

22:50-23:00 Suedia cam bate la fotbal. Polițistul mai vrea, încă o dată!!!!, cartea de identitate. Vrea să se termine mai repede. Omul/victimă vrea să nu i se mai repete asta. Dacă vrea mai repede, atunci să își facă treaba pînă cînd se termină. Polițistul țîfnos. Omul, scurt, îi cere să tacă atunci cînd vorbește cu el, să nu-i fie muscă sîcîitoare. Șoferul vrea să știe dacă omului îi e bine. Omul zice că nu știe, că n-are de unde să știe, că radiografiile.

24:00 Omul vrea să știe cît mai stă. E obosit, s-a săturat. Nimeni nu știe, se așteaptă medicul ortoped, radiografiile. Colegii încă mai așteaptă. Omul îi trimite acasă. Întreabă Medicul de gardă de ce atîtea hîrtii, de ce atît de multe precauții. Zice că își dorește enorm simplificări. Un sfert din timp și-l petrece completînd hîrtii, fișe, fișe, fișe. De 9 ori trebuie să semneze omul. Nu poate decît cu mîna dreaptă. Care nu poate, că e ruptă și umflată. I se spune că nu contează, să facă un semn, acolo. Nici nu mai exiști, ești o mîzgălitură.

00:20 Medicul ortoped. „Nu-i foarte grav, fractură ușoară. 2 săptămîni de ghips, apoi orteză. Dimineața, la 7:30 veniți la ortopedie.” Omului i se face un algocalmin în cur.

La 7:45, un domn masiv, îmbrăcat în alb, la Ortopedie: „Ha, asta e fractură medie. 4-6 săptămîni. Apoi orteză și recuperare la greu.”

Omul înțelege, în sfîrșit, de ce ne-au bătut suedezii. Și la fotbal.

 


Valeriana heidelbergcement

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro