Fotografia e veche. Alb negru. Cîțiva copii și Doamna Învățătoare. Așa se scria atunci, cu litere mari. Cîțiva dintre copii erau la prima lor poză, aveau ochii mari și ceva rigid în înfățișare, parcă se temeau că nu or să iasă în poză. Alții se strîmbă ușor, vitejește parcă. Copii de 6-7 ani care începeau școala. Printre ei și eu. Și eu mă strîmbam.
De cîte ori mă uit la fotografia asta îmi aduc aminte lumina aceea de început de octombrie. Era dimineață, pe la ora 10. Doamna Învățătoare ne-a scos de la lecția cu bastonașe, ne-a așezat pe treptele de la intrarea în școală și ne-a spus să nu ne mișcăm. Asta a fost tot. Apoi ne-am întors la bastonașe.
De fapt, toți împliniseră 7 ani, mai puțin eu. Era prima dată cînd puteai să te înscrii în clasa întîi(a) dacă nu ai 7 ani împliniți. A fost așa, că fusesem cu ai mei la Bușteni, în concediul lor și cînd ne-am întors acasă am găsit o înștiințare despre înscrierea în clasa întîi(a). Doar că noi am găsit înștiințarea pe 29 septembrie, ori cursurile începuseră deja de 2 săptămîni. Eu am zis: DA! Ai mei și-au dat seama că nu aveam de nici unele pentru școală. Era sîmbătă seara. Duminica nu era nimic deschis.
A contat solidaritatea blocatarilor. Am primit un ghiozdan din carton presat de la o vecină care avea fata în clasa a III-a, un creion chimic întreg, două creioane colorate, folosite pînă la jumătate, un penar de lemn cu balamalele slăbite, un caiet dictando și unul cu pătrățele, ambele subțiri, de doar cîteva pagini. Eram fericit. Astea erau comorile mele. În seara aia mi-am făcut ghiozdanul de vreo zece ori, ba chiar am dormit cu el la capul patului.
A doua zi, duminică. M-au sculat ai mei să mergem la piață, să luăm castraveți și gogonele, gogoșari, pentru murături. A doua zi plecau la muncă și doreau să pună murăturile. Eu am zis că vin cu ei doar dacă îmi iau și ghiozdanul cu mine. N-au scăpat de gura mea. Așa că, mîndru nevoie mare, am plecat la piață cu ghiozdanul gol. Știu precis că ai mei erau pe sponci cu banii, ca după concediu, pentru că am mers pe jos cei vreo 2.5 kilometri pînă la piață. Acolo și-au umplut gențile și plasele cu de toate, erau foarte ieftine pe atunci. Pe mine nu mă puneau să car mare lucru, eram cam firav, aveam o plăsuță cu ceva mărar uscat și niște hrean.. Cînd să plecăm, dăm peste o băbuță care vindea ultimii castraveți pe mai nimica. Salvarea a fost ghiozdanul meu. Mama a vrut să luăm autobuzul, totuși, dar tata a spus, mucalit: Pe jos, să vadă și el ce grea e școala. Și uite-așa am cărat vreo 5 kile de castraveți tot drumul. Murăturile au fost excelente!
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
