Am în lista de prieteni ai FB-ului niște oameni… speciali, să zicem. Îi am de multă vreme, de cîțiva ani buni. De dinainte de pandemie și chiar de dinainte de celebrele ordonanțe. Cu meserii respectabile, artistice chiar. Sînt oameni care au un discurs relativ coerent și prestații, în domeniul lor de activitate profesională, faine. Însă, în afară de asta, se pricep la o mulțime de alte lucruri: politică, istorie, medicină, astrologie, religie. Cel puțin așa cred ei și cei care-i urmăresc, dîndu-le „like”-uri și comentînd la nivelul clasei a II-a primare:
„Asa e cata dreptate aveti”,
„Atat de DREPT aratati minciuna si pe MINCINOSI!!”
„Coninuați sa spuneti ADEVARUL!”
„Ar trebui înpuscatzi toți TRADATORII ROMANIEI MARI”
„Dumnezeu să vă ajute să luminați poporul acesta oropsit de mii de ani.”
… și multe emoticoane ori gif-uri cu mînuțe împreunate, „super”, flori și inimioare.
Unii postează și de 20 de ori pe zi. Majoritatea postărilor sînt preluate de pe site-uri obscure, azi sînt, mîine nu-s, altele-s poezii și poezele naționaliste sau pășuniste, altele-s icoane și îndemnuri la ceva ce nu pricepi.
Ei scriu corect gramatical dar cei care comentează, nu. Probabil că se simt un fel de guru, chiar, care o fi pluralul de la guru?, un fel de luminători ai nației. Îi simt cum se bucură la comentarii, cum răspund cu o infatuare grețoasă la critici. Și au adevăruri mici, de curtea grădiniței, nu-i duce mintea să iasă din bula lor.
„Istoria” lor e plină de rrromâni neînfricați, de năvălitori și capitaliști, de tuneluri și spiderman-i, de Sergiu Nicolaescu și Dan Puric. Coerența lor stă în incoerență, de aceea mulți le împărtășesc zicerile, pentru că sînt doar frînturi de idei, ale altora, desigur. Nici o moarte nu e adevărată pentru ei, în spatele fiecărei morți e o conspirație, o minciună.
Totuși îi păstrez în listă. E bine să asculți și o parte adversă, să știi de ce să te ferești.
PUIU JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…