TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Cum am rămas în Târgoviște, la „Bulandra”

   Primii 20 de ani sînt mai grei, după aia te obișnuiești. C-așa-i în teatru. Acești 20 de ani ai mei în Teatrul „Tony Bulandra” au fost cei de care aveam nevoie pentru a încheia un ciclu al actorului din mine. A fost o perioadă mirobolantă, cu o succesiune de roluri și de spectacole pe care o doresc tuturor tinerilor actori.

   Plecasem dintr-un teatru, nu dau nume,  în care nu prea se juca mult și am ajuns aici, într-un teatru în care se juca „prea” mult. Obișnuit cu o relativă trîndăveală am nimerit într-un malaxor al creației cum nu mai întîlnisim decît în anii de început, la Teatrul de Nord, din Satu Mare. Aici, la Târgoviște, am debutat la… Cairo. Dar asta e altă poveste. A urmat un șir lung de premiere și, desigur, de roluri. O vreme am trăit în teatru, aveam atîta de repetat și jucat încît nu îmi mai căutam o chirie. De altfel, aveam o locuință în București, dar cum ultimul maxi pleca din Târgoviște la ora 20, am preferat să rămîn. Am făcut și înlocuiri, pe vremea aceea trupa era în continuă schimbare. Eu nu mai făcusem așa ceva. Apoi, nu exista sufleor, ori eu repetasem mereu, pînă atunci, cu sufleor. Apropo, știți ce este un sufleor? Este persoana care te ajută la repetiții ca să nu ai nevoie de ea la spectacol! Erau multe care nu erau în teatru. Sub ochii mei au apărut și cele care nu erau, încetul cu încetul. Pot spune că, la început, am făcut și munca de jos, pentru că, avînd experiența altor teatre, mă pricepeam cît de cît.

   Adevărul e că m-am atașat de la început de MC Ranin. Nu știu dacă sentimentul a fost reciproc, atunci. Cu timpul, a fost. Mi-a plăcut că avea o linie repertorială bazată pe piese clasice și, pentru că doar o treime din ce jucasem eu pînă atunci era de factură clasică, am marșat la idee și m-am pus trup și suflet în slujba Teatrului târgoviștean.

   Apoi mi-a plăcut enorm orașul. Avea liniște. Și mai avea niște oameni care știau ce e prietenia de cursă lungă. Și încă îi are. Și pentru că era un teatru extrem de tînăr, avea doar un an vechime. Asta m-a făcut să mă „înham” la un drum de anduranță. Să mă reinventez. Și am reușit, nu numai eu, desigur, să aduc(em) public în sală. Apoi la Sala Studio… Apoi a apărut BABEL.

   Mă uit în urmă și constat că ce a fost tulbure sau, cum să spun, nasol (cam ăsta e cuvîntul)   s-a șters. Au rămas doar lumina și împlinirea.

   Nu, n-am ieșit la pensie, așa cum nici un personaj, din nici o piesă, nu iese la pensie. Voi continua să joc pentru că doar actele mi-au ieșit la pensie. Eu nu! (Și la Fiord nu-ți cere nimeni buletinul!)

Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…