Nu știu cînd s-au întîlnit prima dată mama cu tata, nu cred că mi-au povestit. Știu doar povestea primei vizite a tatălui meu la părinții mamei. Locuiau în mahalaua Bereasca a Ploieștilor, pe la bariera Bucov și tata lucra în apropiere la o intreprindere cu litere multe în denumire, ICOTS, Întreprinderea Cimentări Operațiuni Transporturi Speciale. N-am înțeles niciodată de ce Cimentări… Era maistru mecanic la niște mașini-uzină, Leyland și Skoda. Bărbat bine, cu mustăcioară, rănit în război și mai avea și 33 de ani. Mama, a treia din cinci surori trebuia să se mărite, avea 28 de ani și la mahala se zicea că, dacă nu te măriți pînă în 30, rămîi fată bătrînă. Mă rog, astea erau vremurile.
Bunicul meu, aventurier în tinerețe, se mai potolise sub povara celor vreo opt copii dar tot șugubăț era. Taică-meu, și el mare amator de farse, s-a înțeles din prima cu tata-socru, mai un banc, mai o țuică de corcodușe, mai un mezel, o brînzică, o măslină, așteptau servirea ciorbei. După ciorbă, așa era obiceiul, urma s-o ceară tata pe mama. La așa un prilej se adunaseră la masă, servită în curte, sub bolta de viță, surori și frați de-ai maică-mii, cu bărbați și neveste plus alte rubedenii mai apropiate.
Tata era mare ciorbar, mîncător dar și gătitor. Bunică-mea aduce ditamai oala cu ciorbă fierbinte, de miel, un mare castron cu verdeață, pentru dresul ciorbei.
A, uitasem să spun că tata sudase în ziua aia ceva la mastodonții ăia și îl luase flama, vedea ușor ca prin ceață dar era obișnuit, punea două felii de cartofi pe ochi și în două ceasuri era ca nou. În ziua aceea nu apucase decît o oră. Așa că nu a văzut zîmbetele ascunse ale comesenilor cînd bunicul l-a invitat să servească „ciorba de leu”. Tata zice că ar mînca și ciorbă de elefant, la cîtă foame îi era. Zîmbete, chicote, roșeli.
„Ia cu verdeață, uite și-un ardei iute, pune și smîntînă”. Cu aburii ciorbei în nas și-n ochi, tata pune vreo trei-patru linguri de verdeață în castron, zicînd că „ciorba fără leuștean și pătrunjel e ca nunta fără lăutari”, ocazie cu care s-au strecurat în curte și vreo doi balaoacheși cu vioară și acordeon. Tata pune mîna pe un ardei iute, verde-nchis la culoare, îi gustă vîrful și zice că e iute rău de tot, că așa trebuie să fie la o „ciorbă de leu”. Și mai întreabă: „Dar de ce îi zice ciorbă de leu?” Bunicul, zîmbind pe sub mustață, îl îndeamnă să guste întîi și după aia o să-i răspundă.
Și ia tata o lingură plină de ciorbă, cu verdeață din belșug, îi bagă conținutul pe gît și cu ochii sticlind de plăcere… scoate un urlet de s-a auzit pînă în centrul Ploieștiului. Apoi încă un răget, demn de regele animalelor. „Uite c-a făcut ca leul!” Toți rîdeau, mai ales ceilalți gineri ai bunicului.
Ce se-ntîmplase? Asta era piatra de încercare, pardon, ciorba de încercare la care erau supuși toți cei care voiau să-i fie gineri. Așa că în castronul cu verdeață pentru dres ciorba toca 4-5 ardei iuți, dar iuți de tot. Mirosul îmbietor, aburii groși mascau amabilitatea cu care „turna” verdeața în farfuriile ginericilor. Unul nu a scăpat dar toți au rămas însurați cu fetele bunicului.
„Așa, mă!, zicea bunicul, așa să fii, ca leul, că fata asta numai de leu ascultă!” Ultimele vorbe erau spuse și de ceilalți, printre rîsete și chicote.
P.S. Abia după vreun sfert de ceas a avut tata glas s-o ceară de nevastă pe mama.
PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
