Cînd eram eu și mai mic aveam de toate. Aveam mîncare, suc, televizor, căldură, cărți. Aveam și libertate, libertatea copilului și, mai tîrziu, a adolescentului.
Am mai crescut și căteva din cele de mai sus s-au dus. Televizorul era inutil, căldura lipsea, cărțile erau puține și mutilate. Dar eram liber să văd asta. Nu eram liber s-o și spun, deși nu prea m-am ferit.
Trăiam într-un cerc de prieteni care îmi împărtășeau gîndurile. Trăiam într-o bulă din care nu mai credeam că vom ieși. Ne mulțumeam să facem bancuri, să înșelăm vigilența securiștilor, să rîdem, de cele mai multe ori amar. Eram tineri, aveam idei pe care le puneam în practică. Erau lucruri mărunte, bune să mai adăugăm ceva la salariu: felicitări și pungi pentru sărbători, vopseam țesături ieftine, trocuri cu discuri și cărți…
Apoi a venit cealaltă libertate, cea oficială. Nu a durat decît cîteva luni entuziaste, ce e drept, dar haotice, pînă la lozinca: Noi muncim, nu gîndim! Aici s-a rupt filmul. Din clipa aceea nu s-a mai schimbat nimic. Absolut toți politicienii care au apărut și dispărut au avut același discurs ca cel din lozincă. Adică: Noi muncim, nu gîndim, așa că lăsați-ne-n pace, știm noi ce facem. Și au știut. Treptat, au eliminat presa (cît de cît) cinstită și au înlocuit-o cu cea de scandal. Au eliminat specialiștii și i-au înlocuit cu gargaragii de doi bani. Au pus marionete în aproape toate posturile de conducere, marionete care abia bîiguie două propoziții coerente și alea din întîmplare.
Nu știu cum ne-am ales președinții, poate nici nu i-am ales noi, dar nici unul nu a avut un discurs potrivit cu realitatea. Iliescu vorbea ca din plenare, Constantinescu rumega concepte, Băsescu trivializa, uneltea și udrea, Iohannis hîțînă cuvinte și haine de firmă.
Cît despre premieri și miniștri, jalea e și mai mare. De la oricare parte politică ar veni ei, discursul e același: agramatisme, gafe, vorbăreală fără subiect și predicat, fonfăieli, blocări în fața cuvîntului scris, gargariseală. Oamenii ăștia au impresia că poporul îi și înțelege. Îi înțelege pe dracu! Poporul s-a plictisit de ei, nu îi mai ascultă, își caută supraviețuirea ca pe vremea cînd eram eu și mai mic. Bine, acum pot să-i înjure pe față, asta e singura libertate mai de Doamne-ajută. Se pare, însă, că se pregătește un proiect de lege prin care să fie pedepsiți cei care se opun, prin vorbă ori prin faptă, puternicilor zilei. Și atunci, adio libertate.
Ceea ce e straniu e că se creează două categorii umane în țara noastră: ăia de la butoane și „ăialalții”. „Ăialalții sînt marea masă care nu ajunge niciodată la butoane. Ăia de la butoane mai pică, se mai defectează. Și devin și ei niște „ăialalții” dar mai înstăriți.
Discursurile de ieri, din Parlament, ale aleșilor români au fost rezultatul tîmpeniei la care se ajunge cînd ești cocoțat în funcția din care îți dovedești totala incapacitate.
Top of FormPUIU JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
