Au trecut alegerile. Am trecut și eu pe străzi. Nu s-a schimbat nimic. Mai multe măști pe jos decît pe oameni. Se udă giratoriile. Peluzele nu. Pavelele se macină, fac gropi.
Orașul și județul au aceleași culori. Nici oamenii aleși nu sînt alții. O vreme nu se va mai face nimic. Nimic nou. Tîrguri de toamnă, de iarnă. Vopseli de piste stupide de biciclete. Cîteva borduri înlocuite.
Curînd ne vom umple de frunze. Și de băltoace. Băltoace acoperite cu frunze.
În scurtă vreme pandemia va înflori. Se-nchid școli, licee. Pandemia e cu oameni, nu e cu vorbe. Vorbele îmbolnăvesc. Oamenii cad în singurătăți scurte. Nimeni nu se mai apără. Fiecare se gîndește că, dacă și-a făcut murături și zacuscă, scapă. Pînă cînd? Curînd, gripa va fi egală cu coronavirusul.
Sporturi cu tribune goale. Dispar galeriile, dispar echipe. Televizorul ne anchilozează picioarele. Ne mișcăm pe dinăuntru și asta începe să doară.
Un băiat și o fată stau pe o bancă a bulevardului cu castani. Își apropie fețele, cît se mai vede din ele. Au măști albastre. Îi văd cum rîd. Au în mînă cîte o frunză. Își ating frunzele. Și rîd.
PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…