TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

 

Emoția

   Sunt scriitori care văd foarte bine emoția, care îi simt fiecare apropiere și pot mai departe să o așeze și să o facă să rămână în cuvintele lor, în stările care încap și care își pot face loc în ele, în corpul și în structurile lor. Toate sunt mai departe povești despre fiecare dintre noi, sunt anumite repere între ale căror limite ne regăsim și pe care putem să le atingem la rândul nostru din momentul în care am ajuns în apropierile lor și ne-am întâlnit prin lectură identificându-ne cu aceste însușiri care ne ajută și pe noi să ne descoperim, să ne regăsim și să putem să mergem mai departe pe aceste suprafețe și teritorii (de)scrise, povestite, puse în corpurile clare sau difuze ale poeziei, ale fiecărei alcătuiri și al fiecărui desen al prozei în care se poate ghici și întrevedea silueta lumii făcute în așa moduri vizibilă.

   Emoția, împreună cu fiecare dintre amplificările ei (ne)înțelese înfășoară majoritatea momentelor vieții în toate aceste stări ale poeziei, sau ale prozei, ale trăirii și ale simțirii la intensitate maximă ale lor și ale tuturor împrejmuirilor în și cu care se identifică, pe care mai departe poate să le spună, să le mute în cuvintele care urmează, care se așază continuu în întruchipările ei, în textele care țâșnesc, din care se desprind și se impun fiecărui simț treaz și disponibil să se lase arătat, să își facă cunoscute multele și diversificatele definiții în care a fost pus de autorii și de autoarele lor, de cei și de cele care le-au dat și le-au construit aceste noi forme de viață împreună cu fiecare dintre noile, mereu noile lor trăiri și însușiri scoase la suprafață și amplificate așa de emoție.

   Toate stările și culorile se amestecă în simțurile pe care emoția le pune la dispoziția și la îndemâna noastră pentru a le vedea și pentru a le încerca înțelegerea, pentru a intra cât se poate de mult în căldura și în interiorul acestor povești, pentru a simți la rândul nostru arsura acestor arderi, ale intensităților care descriu și arată o topire, întreg procesul ei, toate fazele și desfășurări ale lor care nu se opresc și nu lasă nicio urmă acoperită făcând în așa fel ca ele să rămână vizibile și urmărite cât mai mult timp și cât mai departe se poate.

  Simțurile însoțite de stările, de intensitățile lor, se mută firesc în cuvinte iar tristețile și melancolia însoțitoare le traversează și merg mai departe împreună, se pun la dispoziția adâncimilor care le primesc în toate coborârile lor, în toate căderile care le recunosc și le înțeleg, și le sprijină mai departe urcările, revenirile, reîntoarcerile în stările și pe teritoriile luminii care le încălzește, care le dă viață în continuare ducându-le cât de departe se poate spre locurile calde ale iubirii, ale îndrăgostirii, ale trăirilor și înțelegerilor maxime ale lor. Emoția este și rămâne o cuprindere  ale acestor simțuri și trăiri, este un buchet de stări, de senzații, de sentimente care sunt găzduite fiecare spunere a lor și oricare dintre alcătuirile în care pot și în care vor să își facă cunoscute toate aceste corpuri cizelate, adăugate cu străluciri, străluciri în care cuvintele se pot ușor face vizibile și cunoscute, în care pot fi înțelese, în care le pot fi desăvârșite alcătuirile intuite, gândite, scrise.

   Emoția din stările (mereu) intense ale lecturii ne invită să (ne) descoperim și să ne desfășurăm, să ne lăsăm însoțiți de multele și diversele ei alcătuiri care se desprind și se așază în această poveste a simțurilor care se pot lăsa văzute și adăugate nouă astfel, dezgolite, desfăcute de crustele care le-ar fi putut opri sau încetini desfășurările și le arată integral frumusețea, sinceritatea, curajul de a nu se opri și de a nu rămâne în interiorul necunoscut, nesimțit al firii. Cititorul alege lectura ca să își spună în cuvintele ei toate aceste doruri știute sau nu, împlinite și disponibile să se elibereze astfel, să își ducă până la capăt declarațiile de și despre sine și despre lume, despre fiecare dintre rigorile care pot să le încapă și să le facă cunoscute.

   Lectura, emoția inclusă în momentele ei este o legendă desăvârșită a simțurilor în care (ne) întâlnim (cu) sensibilități, cu dorințe, și cu trăiri și împliniri ale lor, cu apropieri și recunoașteri ale stărilor în care sunt înfășurate, ambalate și făcute cunoscute iar în continuare, dar și mai departe, găsim, ne întâlnim cu literatura, cu acele cuvinte ale ei care pot și reușesc să (ne) spună intens și corect despre toate acestea.