Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Apariții

   Cuvintele sunt scrise, dar se pot lăsa spuse și se pot intui în fiecare dintre ale lor apariții în poezie, în formele uneori concrete și îmbogățite (tot de poezie) în formele prozei, dar și în acele situații create și crescute intenționat de un autor, de acel om care scrie în așa fel încât textul lui să își poată adăuga această stare permanentă de disipare, de pierdere a energiilor lui în cuvinte. De pierdere, de risipire a (a)numitelor stări poetice în cuvintele ordonate și sobre ale prozei, ale textului ordonat în care cuvintele își fac și își construiesc așezări sigure în tiparele înțelegerii lor.

imagine1

   Cuvintele reușesc și fac să se vadă aceste ruperi ale ritmului prozei și reușesc mai departe să așeze în forme sau în anumite stări poetice care emancipează și îmbogățesc textele astfel încât lectura lor ne propune o serie de adăugări de stări la limita magicului, magic devenit mai departe firesc și ale tuturor trăirilor și simțirilor lui. Normele prozei nu se schimbă așa întotdeauna, dar se lasă seduse de propunerile poetice ale fiecărui autor și se împreunează în așa fel într-un text încât lectura ne (con)duce la o stabilitate și la o permanentă euforie. Risipirile, pierderile impuse de scriere propun aceste anumite apariții în sensul de rătăciri libere și plăcute, un fel de hoinăreală într-un cadru textual cuceritor și foarte plăcut odată cu traversarea și parcurgerea lui.

   Literatura și cuvintele ei ne arată, ne înfățișează continuu o carte, o carte care cuprinde în corpul ei textual povești formate aproape instantaneu din imagini, povești care propun o întreagă expunere de tablouri vivante, de imagini care se adună într-un șir coerent și fluent de text și de imagini ale lor însoțitoare formând un fel de comunitate din care este greu să desprinzi fragmente și care stau foarte bine așezate aici de autor, în această formă care nu vrea să își strice sau să își deruteze complexitatea construcției, a modului în care a fost concepută și propusă lecturii.

   Toate separările și toate alăturările sunt vizibile și încurajate de momentele pe care poezia cuprinsă în (con)textul cărții pune stăpânire cu siguranță și cu frumusețea apăsătoare care o însoțește, care o pune în fiecare evidență vizibilă. Porțiunile poetice se fac pur și simplu auzite și se lasă ascultate în moduri destul de aderente la simțurile disponibile să se trezească ale cititorului.

   Cuvintele ne păstrează și ne apropie continuu de acest proces al scrierii care urmărește ca aparițiile lor să pară, să rămână impuse și mai departe necesare pentru eliberarea cititorului, pentru așezarea lui în forme cât mai bune pentru a vedea și pentru a înțelege stări, și de a rămâne, de a se lăsa păstrat în complexitatea naturii lor.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media