Înfățișarea
Întotdeauna căutăm aparițiile, visele și reflexiile lor care pot fi văzute cât mai aproape de stările și de intensitățile lumii și ale luminii. Întotdeauna căutăm să traversăm atent aceste vecinătăți în care vizibilitatea devine și este stare de fapt, întotdeauna întrezărim, presimțim și facem tot ce se poate pentru a atinge cât mai mult și cât mai repede aceste limpezimi, strălucirea așezată în firile lor, dar și clipocitul luminos care aduce la îndemână liniștea împreună cu urmările ei bune și mai ales clare. Lumina nu ne ascunde, ne arată și împărtășește, ea ne menține în fotonii ei și ne transportă imaginea mai departe în fiecare înfățișare, în apariția fiecărui chip și al fiecărui lucru care s-au văzut, au încăput și au rămas în alcătuirile lor, înfățișări care s-au așezat în aceste cuprinderi și care au rămas mai departe prinse în toată această traversare a vieții, ale mișcărilor ei.
Înfățișarea este și rămâne un mod(el) artistic, unul transmis și mutat într-un performance continuu, într-o permanentă împărtășire a dorințelor celor care participă, care își asumă efectele participării, ale stărilor de a fi vizibili și de a-și aprinde la un loc, pe suprafața unei fețe, trăirile adunate, poveștile despre alcătuirile lor iar mai departe umplerea golurilor care s-au făcut vizibile între timp, acoperirea lor cu toate aceste benefice senzații odată cu toată căldura ce poate să încapă în stările lor.
Ne înfățișăm și ne facem văzuți, ne așezăm pe un drum de-a lungul căruia nicio închipuire nu mai este posibilă, ci doar permanenta căutare, continua îndoială în ceea ce privește rezultatele acestei căutări și efectele ei păstrate de acum firesc în fiecare fire și imagine a ei care s-au apropiat de această manifestare și au cunoscut atingerile ei, normalul și curățenia ascunse în corpul translucid al înfățișării, stări mutate de acum în spațiul oarecum ascuns dar profund și primitor al participării, al ocupării împreună al zonei închise, întunecate, difuze.
Înfățișarea nu rămâne neclară, ea strălucește și își amplifică această strălucire în moment al unui timp, se mută în straturile ființelor care intră în contact cu ea și se lasă păstrată cât mai mult și acolo, în fiecare rost sau pliu ce i-a (cu)prins alcătuirea și așezările ei toate. Nu sunt nume pe care să nu le cunoască, nu sunt suflete pentru care să nu se aprindă toată această nestinsă și neîncăpută strălucire, nu sunt locuri în care să nu își ducă, în care să nu își propage căldura, arsura și stările toate de bine, de bune.
Înfățișarea păstrează deschiși acei ochi care țin în ei o privire, una care nu ascunde, dar care aduce cu ea cât mai mult din surprinderile încăpute în toate aceste vederi, în fiecare dintre aceste stări induse și susținute de ele, iar în continuare se păstrează toate în aura care nu mai curge și rămâne ca halou permanent, adăugat celui/celor agățați de fiecare dintre aceste stări adăugate puțin știutelor și cunoscutelor lor cuprinderi. Fiecare dintre noi (își) cunoaște oarecum strălucirea, și fiecare dintre noi caută sau încearcă să poată să o aprindă, să îi vadă și să îi cunoască mai departe apropierile, desfășurările toate, reflexiile ce se descarcă pe oricare dintre suprafețele ce cad sub răspândirile ei.
Înfățișarea rămâne ca un chip permanent deschis către lume, spre fiecare dintre alcătuirile ei disponibile să accepte și să înțeleagă desfășurările și înfășurările ce încap și au loc în toate aceste priviri și întoarceri ale lor către ceea ce memorează sau văd mai departe în firile disponibilizate să accepte toată această revărsare de lumină, cât mai multe dintre răspândirile ei. Aici se regăsesc și se adună bucuria de a trimite această lumină, de a o pune la îndemâna cui îi caută stările și de a o așeza mai departe în corpurile ce îi caută și au nevoie de toată această susținere, de fiecare strălucire care își caută și își desăvârșește răspândirea benefică, încurajarea acceptării și asumărilor ei. Întotdeauna lumina își găsește sălaș în aceste siluete și în umbrele prin care își întregește și astfel își desăvârșește corpul, corpul care se mișcă în toate aceste libertăți asumate, adunate și împărtășite, duse cât mai departe cu stările, cu senzațiile și cu toate bucuriile încăpute în ele.
Înfățișarea are și a cunoscut firescul început al Facerii, normala desfășurare a fiecărei zile și a fiecărei nopți a ei, iar mai departe suntem martorii tuturor acestor devenite firești și normale începuturi. Oricare gest de apropiere pleacă (în)spre lume cu asemenea așezare în lumină, gest mai departe continuat cu mersul pe această cale neîngrădită și neoprită de umbre, dar amplificată și îmbogățită de mișcările lor.
Facebook
WhatsApp
TikTok
