Jocul cu umbrele
In memoriam Cristian Pepino(1950-2026)
„Te privesc nu doar ca pe un mentor, ci ca pe acel călăuzitor spiritual…”- Gabriel Apostol
Visul și amintirile lui rămân întotdeauna plecate, mai stau prinse mereu în imaginea devenită capcană, în ceea ce artistul a făcut să se (s)pună în sau pe scenă, iar ca să le dea impresia de static, de definitiv, de rămânere, de oprire aici și de marcare de tot a unui loc ne este, ne-a fost întotdeauna explicat și desenat drumul, drumul pe a cărui parcurgere este mai departe citit și descifrat mesajul odată cu importanța fiecărui pas.
De aici, tot de aici, artistul este călăuza calmă a privirii, a căutării spre care oricare poveste întotdeauna ne poartă. Mers care este completat și sedus de fiecare urcare, de umplere a ființei cu imaginile încăpute și rămase în încăperile ei.
Scena cu umbrele și cu așezările ei, cu ritmul crescut atât de firesc din mișcarea care le umple mereu de revoltă, de expresii, de dureri ce le poate face să se simtă vizibile, vii și pline de tot ce se spune astfel despre cele întâlnite, văzute, trăite.
Aici și acum un fel de amintire, un fel de adunare în aceste cuvinte ale unor mișcări și intensități ale lor marcatoare. Un calm mereu luminos împreună cu toate trăsăturile ce îl impun și modifică fluent orice destinată întâlnire, oricare atingere cu trăsăturile și gesturile care o impun și o lasă să rămână definitiv în privirea care pe toate acestea le-a întâlnit, le-a văzut, le-a simțit.
Facebook
WhatsApp
TikTok
