Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Itinerarii și zone  artistice

   Arta propune și presupune itinerarii diverse și diversificate, ne oferă prin structurile ei vizuale o multitudine de trasee care propun căutări, cunoașteri, trăiri și asumări ale tuturor acestor stări, stări care se transformă pas cu pas în necesități, în situații care impun dependență și curaj pentru a le transporta și conduce, pentru a le transforma în moduri de viață care pot fi acceptate și duse până la capăt.

   Expozițiile, expunerile artistice conțin în alcătuirea, în compunerea lor toate aceste noi feluri de arătare ale trăirilor pe care le conțin, pe care le au în componența lor vizuală, toate exprimările privitorului pe care el ar fi vrut să le spună și pe care le poate înțelege în urma acestor priviri și apropieri. Se pot găsi aici reperele prin care se pot marca traseele cunoașterii, acelea în care pot fi parcurse în siguranță etapele care pot completa și compune formările și reașeza deformările. Arta presupune întotdeauna aceste procese și dimensiuni, toate aceste demersuri care se pot depune pe suprafața unor firi aderente în cantități mari, în feluri în care cel ce le-a primit și le-a asumat își poate satura și menține  aceste ritmuri hrănindu-se cu tot ce de aici a primit.

   Arta și itinerariile ei ne propune mereu lucrări cu ajutorul cărora pașii noștri să fie bine așezați în registrul lui acum, al lui ce se face și ce se întâmplă în aceste momente în zonele ei și ce mai țin în viața dată de culorile lor artiștii plastici contemporani. Sunt foarte multe lucrări și foarte mulți artiști care expun, iar fiecare expoziție trebuie văzută și parcursă mult și în cât mai multe episoade pentru a putea vorbi de o eventuală cuprindere. Lucrările sunt întotdeauna diverse și temele lor ne plimbă prin toate stările  pe care pictura și reprezentările ei le poate susține, le poate propune privirii și le poate așeza într-un eventual nivel al înțelegerii.

   Fiecare artist și fiecare lucrare a lui ne propun câte o temă care se extinde într-o lume picturală distinctă, una care te mută firesc în universul arătat și descris de culorile disponibilizate atunci și aici de ea. Calmul și învolburarea, liniștea și tulburarea conviețuiesc firesc și se pun în valoare unele pe altele cu ușurință, cu siguranța pe care buna apropiere o lasă la dispoziția spațiului în care s-au așezat și s-au propus privirilor noastre. Suntem puși în fața unei foarte mari desfășurări de informație artistică, iar eforturile de a absorbi și de a ne așeza în câteva norme ale înțelegerii ei sunt mari, dar rezultatele parcurgerii este unul benefic, este acela la care de obicei ne conduc trăirile încărcate de intensități pe care fiecare dintre noi le poate susține. Se pot auzi anumite acorduri pe care muzicalitatea conținută le eliberează în aerul pe care îl locuiesc și se pot simți lumina și întunericul ce se îmbină în clarobscurul așezat între spațiile disponibilizate de fiecare dintre ele.

   Fiecare lucrare artistică ne propune o trecere, o traversare a unei zone, iar spațiul dintre ele este un vad care ne ajută să ducem aceste itinerarii la capăt, să le punem în rolul de călătorie care impune o serie de experiențe asumate, consumate și adăugate întregului care urmează să se compună și să se desăvârșească și cu ajutorul lor. Spațiul care le cuprinde și care le prinde este unul aglomerat de toate aceste stări și de toate trăirile incluse ale lor, de toate combinațiile benefice pe care le conțin și pe care le transmit odată cu parcurgerea și cu privirea lor.

   Arta, itinerariile și zonele ei parcurse ne propun continuu o diversitate de teme, de stiluri și de exprimări ale lor iar privitorul este prins de toate acestea și transportat firesc în universurile cuprinse de ele, mai departe disponibilizate pentru a fi transmise, împrumutate celui ce poate să le înțeleagă desfășurarea și așezarea în tiparele disponibile ale acestor teritorii.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media