TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Necuvinte și timp

   Timpul se poate  desfășura și poate să rămână firesc în oricare text care încearcă să își așeze povestea în spațiile lui, poate să fie desenat și făcut cunoscut în mai multe nuanțe și linii care îl pot cuprinde, iar mai departe își poate revărsa în cuvinte diversele siluete și corpuri rezultate care își fac cunoscute mișcările, unduirile și spunerile lor. Cuvintele întregesc tot acest dans, toată această alăturare și împreunare de momente care construiesc, care desăvârșesc și aduc la lumină necesarele repere care le fac cunoscute și vizibile în aceste primitoare structuri, în această țesătură a lor care le poate proteja de eventuale destrămări și neînțelegeri, de nedorite încurcături, diluări sau tăceri.

   Toate se întâlnesc, se pot vedea și auzi continuu în literatură, în gesturile artistice, în structura fină, delicată și mereu mișcată de o caldă și potrivită suflare de vânt, de acele adieri necesare ca să le miște și să le arate corpurile astfel aduse în apropierile privirii, a fiecărui simț care se vede instantaneu îmbrăcat de aceste atingeri, de aceste structuri, de mereu proaspetele și aromatele straturi de piele care vin și se așază peste tot ce este dispus să le înțeleagă vibrațiile pe care le transmit, care se mută atât de repede și de firesc în țesătura lumii care le dă siguranța spunerii și a expunerii, a încorporării ecoului ce le repetă și le pune în alcătuirile care nu se vor sfârși niciodată.

   Vremurile stăpânesc timpul și nu pot fi sub el, iar această dominare refuzată și conștientizată conduce la înțelegerea corectă, la dezlegarea cum trebuie a fiecărui nod care aduce lucrul artistic în transele firești ale trăirii și asumării lui. Mai departe se pot simți fiecare dintre stările și momentele lor, oricare dintre călătoriile impuse de aceste momente care au loc și care nu mai pot fi oprite aici, care vor căuta de acum acel dincolo necesar evadării, acele intrări în și pe tărâmul simțit și adăugat cu fiecare propoziție acestei structuri magice construite de autor, de artist, de cel care i-a intuit și i-a văzut spațiul, care a reușit să îl așeze în cuvinte, în cuvintele mereu noi, proaspete și protectoare ce îl pot ține la îndemână la nesfârșit pentru fiecare ochi și corp de cititor care l-a văzut, întâlnit și citit.

   Scriitorul, artistul își însoțesc cuvintele și lucrările cu muzica necesară pentru a le face răspândirea și așezarea cât mai intensă, cât mai întinsă pe distanțele și pe suprafețele necesare manifestării refracției, a devierii și adăugării structurii în care și pe care să se țină cât mai mult și cât mai departe în stările asumării posibile. Nicio stridență nu se lasă curtată de aceste corporalizări și construcții calde și calme, nicio pată sau nuanță de culoare nu iese din delicatețea transparenței care asigură apropierea necesară de interiorul care se vrea văzut, apropiat, cunoscut, auzit. Fiecare secvență scrisă, desenată, include reverența care obligă la reverență, aplecarea pentru ca mirarea și bucuria prinsă în alcătuirile ei să se poată agăța de corpul cititor/privitor împreună cu fiecare strat așezat în structurile perfecte puse în formele timpului de disponibilul lor balans care le aruncă continuu în fiecare lumină disponibilă să le găzduiască strălucirea, eliberarea aromelor care le însoțesc, care încurajează și îngăduie adictivitatea mereu crescătoare și de neocolit mai departe.

   Necuvinte asumate ale timpului sunt continuu aduse și puse în lumină, fraze artistice care construiesc și fac vizibilă povestea care le conține, care le spune în fiecare formă care se pune la dispoziția lor, în fiecare sunet care le (re)cunoaște așezarea, și în fiecare improvizație care încape și nu mai iese din corpul acestui neobosit jamsession, al acestui desăvârșit alcătuit univers vizual și textual. Necuvinte ale timpului fără trecut, tot timpul prezent, continuu așezat într-un pliu suspendat și plimbat de mișcările neobosite și neauzite ale gesturilor care îl fac să își arate și să își facă cunoscute formele de-a lungul acestui tangaj care nu obosește, care tulbură continuu orice fel și oricare normă de apropiere de formele atinse și simțite ale alcătuirilor lui. Acestea sunt structurile și straturile necuvintelor recunoscute de timp în care suntem prinși și desăvârșiți citind, privind și trăind fiecare act artistic așezat în întâmpinările și desfășurările lor.