Secretul prozatorului profund
In memoriam Ioan Vișan(1942-2025)
Simt cum Eu-l meu, dezlipit de vechile gânduri, s-ar dezvolta ca o excrescență care mă avertizează că n-aș fi deloc cel care am fost…
Sunt scriitori care reușesc să ajungă în zonele adânci ale lumii dar și în preajma celor care le locuiesc, sunt acei scriitori care reușesc să simtă cu toată ființa lor aceste adâncimi, să le simtă, să trăiască în ele la propriu și să reușească să le redea la cele mai înalte dimensiuni și tensiuni ale lor. Rodul acestor incursiuni, al acestor explorări extreme, se pot vedea uneori în texte atinse și ele de duritatea acestor căutări, arătând că procesul de pătrundere în acele zone nu este chiar atât de facil și, dacă reușește, este greu de redat, de arătat în cuvinte ceea ce s-a văzut și ceea ce s-a simțit. Când toate acestea se aliniază, atunci putem să vorbim despre un fel de împlinire a unui autor, a aceluia care caută această scufundare în profunzimile umanului și ale visceralului pe care vrea să îl cunoască și să găsească perla care poate rămâne martor, care poate completa în timp povestea scrisă mai departe.
Ioan Vișan a fost unul dintre cei mai profunzi prozatori contemporani, dar și unul curajos, pentru că nu este deloc ușor să umbli pe acele cărări ale umanului pe care a umblat el, pentru că nu este chiar facil să îți petreci timpul în care îți folosești armele scrisului în cele mai adânci și în cele mai puțin lăsate (să fie) văzute profunzimi ale umanului din noi.
Scriitorul Ioan Vișan își continuă de acum procesul de prospectare a adâncimilor cele mai adânci ale trăirilor, ale simțirilor și ale încercărilor de înțelegere umane prin alte lumi și teritorii ale lor, prin acelea deja scrise care dor și care se simt altfel ca până acum, așa cum sunt cele care spun despre absență, despre gol și despre plecare, dar și de menținere ale acelor atmosfere sobre cu care scriitorul și prietenul Ioan Vișan ne-a învățat și ne-a obișnuit. Amintirea lui ne încarcă mereu de acum exact cu acea aură a sobrietății scrisului bine așezat, bine strunit și pus în pagină. Este un fel de a spune și de a vorbi despre o anumită artă, artă pe care Ioan Vișan o punea în valoare cu fiecare carte a lui, este în continuare vorba despre acea artă pe care a adaptat-o și a transformat-o într-o tehnică proprie de punere în operă, tehnică prin care și-a construit cu meticulozitate fiecare univers în care și-a așezat personajele cu viețile, cu trăirile, cu visele lor. Ioan Vișan își conține și își păstrează povestea scrisă, își varsă fragmente ale propriei personalități în formele pe care le dă lumii și, pe parcurs, le amestecă, reușind un fel de transfer intens de personalitate și de impunere a procesului de recunoaștere a lui cu ceea ce (se) scrie și se spune în cărțile sale. Este forma subtilă prin care Ioan Vișan și-a transmis trăirile mult încărcate, mult electrizate de-a lungul fiecărei introspecții redate și arătate prin scris, prin această formă proprie de evadare, fragment cu fragment, din propriul corp în propriul text.
Ioan Vișan a văzut, a auzit și a scris astfel de lumi concepute de el și locuite de personajele lui făcându-le să fie și să rămână lumi închise, fiind citite de noi mai departe ca lumi puternic personalizate și încărcate de ego-ul multiplicat al creatorului lor. Fiecare dintre aceste lumi făcute de el se așază firesc lângă celelalte și completează, tot firesc, universul infinit făcut să fie așa, fără capăt și fără posibilitatea de a mai ieși sau de a mai pleca din el.
Facebook
WhatsApp
TikTok
