TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Empatismul (IV)

Cuvintele

   Tot ce este scris și povestit va rămâne și își va face cunoscute prezențele prin fiecare dispunere în cuvintele care tocmai i-au (cu)prins mișcările și imaginile care le conțin și le însoțesc iar mai departe lasă să se se poată vedea fiecare nuanță a poveștii și cum se susțin aceste cuprinderi și fiecare desfășurare a lor, fiecare înregistrare a zgomotelor care se desprind din ele, zgomote pe care ecoul inclus le propagă și le face cunoscute prin rostogolirile care le spun continuu, fără oprire după fiecare rost al fiecărui gest dislocat din acest corp scris și desfășurat în stările poveștii care le-a primit, care le-a recunoscut și le-a acceptat așezările.

   În literatură se găsește de fiecare dată cuvântul care adună cuvintele, care poate mai departe să cuprindă integral stările firești și puternice ale unei povești, ale unor fapte care reușesc acest transfer al lor în stările care le fac de acum cunoscute și vizibile iar în continuare le propun lecturii, empatizării care se declanșează odată cu acest proces de alăturare, de continuare împreună a acestui traseu de-a lungul căruia se face simțit aerul înțelegerii, se face cunoscută intensitatea atmosferei care le recunoaște, care le ține pe toate, iar toate acestea încurajează articularea din ce în ce mai puternică a legăturilor pe care le face vizibile această țesătură, țesătură care le asigură cursivitatea, fluența și confluențele disponibile pentru a încuraja acaparările și prinderile în sedimentele acestei structuri cuceritoare și curgătoare în corpul cititorului care mai departe (pre)simte și acceptă aceste apropieri și acaparări odată cu fiecare răvășeală empatică lipită de silueta lor.

   Cuvintele spun neobosit povestea, povestea poveștilor unor dislocări continue, a unui proces care se desfășoară permanent și nu i se vede niciun capăt, este un fir care se toarce continuu, este acel fir care ține în fibra lui rezistentă și elastică tot acest act și fiecare desfășurare a lui care ne arată și ne încurajează atașarea continuă de fiecare dintre întâmplările care sunt așezate în corpul cărții care se citește, de fiecare dintre ele scăpate, salvate în cuvintele acelei cărți. Personajele merg, merg continuu și caută, și se caută în permanență unul pe altul, își caută fiecare urma disponibilă să le ghideze și să le încurajeze așezarea în poveste și identificarea reperelor ei, repere necesare pentru ca tot ele să își poată privi și înțelege cuvintele și efectele care le înconjoară, împreunările și împrejurările care le completează, care le adaugă și le face să fie cunoscute, apropiate scuturile necesare fiecărei protecții incluse în formele lor. Fiecare dintre aceste desfășurări sunt însoțite și cunoscute odată cu spunerea, cu desfacerile completate și întregite de lectură, mai departe de  imagini care pot fi toate emoționante, calde, calme, dar și dure sau moi, dureroase, triste sau umbrite de răul în care le-au așezat vremea și vremurile în care și-au găsit loc aceste întâmplări încăpute în povești care astfel se fac (și) cunoscute.

   Cuvintele se scriu, se spun, se citesc, se adună, nu își acceptă risipirile și nici vreo stare a invizibilității, se fac mereu vizibile și impun imaginile și faptele care le însoțesc. Personajele care le spun umblă mai departe și rămân cuprinse în acest proces continuu de căutare, de înțelegere a rostului acestor mișcări ale lor, de așezare firească a sentimentelor care le locuiesc, care le încarcă în corpurile neobosite ce umblă și le caută înțelegerile.

   Cuvintele ne spun și ne scriu continuu o carte a timpului și a dislocării oamenilor ce sunt așezați în fiecare dintre fibrele lui, sunt o poveste neobosită a încurcării din nou a ițelor ce alcătuiesc țesătura timpurilor, a timpurilor care și-au rătăcit vremea în vremuri pe care nu le recunosc ca făcând parte din firile lor, și umblă și rătăcesc astfel prin fiecare spațiu pe care istoria li-l pune la dispoziție pentru a-și așeza siluetele, pentru a le odihni, pentru a le amplifica, devenind astfel un corp vizibil și de neocolit, unul care poate după aceea să își găsească și să ajungă la limanul mult căutat și dorit.

   Cuvintele folosite în/de literatură își trăiesc și își duc pe picioare deformările, smulgerea sau ruperea din corpul și firescul vieților lor, și își fac din permanenta căutare, întoarcere și regăsire o poveste despre înțelegeri și asumări ale rosturilor, ale rolurilor întregi pe care le au de spus, de redat și de dus până la capăt exact ca pe crucea pe care trebuie să o poarte fiecare pentru a-și împlini misiunea ca să își înțeleagă desăvârșirea. Cuvintele ne spun în toată această țesătură de povești care se caută una pe alta în fiecare pagină a cărților cum fiecare plecare este o alungare și o rupere, și mai departe cum toate acestea se regăsesc în anumite intensități pe care viața le păstrează neatinse și desăvârșite în fiecare destin cuprins în paginile ei. Cuvintele, scrierea lor a fost și rămâne o permanență a căutării sinelui și a căutării de sine, una pe care cel care scrie a intuit-o și a făcut-o cunoscută dislocând pagini și evenimente ale istoriei care nu pot ieși la lumină decât în cuvinte și în corpul lor disponibil să le primească, să le păstreze și să le spună.