TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Empatismul (III)

Arhitectura. Spațiul

   Arhitectura ne arată și ne propune întotdeauna în așezările și expunerile ei de cele mai multe ori moduri extrem de vizibile, de impunătoare și impresionante de a-și lăsa văzute așezările în spațiul care a încăput-o și în care sunt mai departe cuprinse și puse în operă de privire, de a-și aduce la vedere corpurile, corpuri care cresc și dislocă mari suprafețe de aer pentru a-și asigura întreaga vizibilitate, pentru a lăsa ce se vede să îi prindă cât mai mult din cuprinderi. Pentru a ajunge la detalii trebuie să își facă timp un ochi educat și format, un spirit oarecum artistic, dar și tehnic, și o alcătuire de firi care poate să le cuprindă pe toate în înțelegerile lor. De aceea este greu să desfaci, să desprinzi un detaliu dintr-un corp mare al unei clădiri și să îi poți spune, exprima și arăta forța, unicitatea și mai departe, ca extincție necesară, frumusețea.

Desen de M.C.Escher

  

   Arhitectura își ocupă spațiul și ne îndeamnă întotdeauna la o asemenea incursiune, la o încercare de punere, sau de repunere în valoare a detaliilor ei, detalii care de obicei se lasă pierdute în marea întregului, în desenul acelor părți care pentru un privitor obișnuit nu sunt chiar la îndemână, care sunt mai greu de detașat din corpul unei clădiri  și arătat astfel. Ne sunt expuse în această formă de discurs imagistic acele fragmente care, dacă sunt luate separat pot și reușesc să spună și mai departe să propună atașarea de fragment a corpului din care a fost scos, din care a fost luat și arătat. Este o încercare de atașare inversă a întregului de fragment, a părții căreia îi lipsește acea bucată care s-a desprins din ea și astfel își ține și își construiește singură mai departe imaginea și completările care o pot însoți mai departe în corpul și în spațiul în care există și este vizibilă.

   Spațiul ca suport și (con)text recidivează și ne propune în continuare toate aceste imagini și mereu cu un alt fel de a se apropia al arhitecturii de privitorul ei, ne propune mereu aceste așezări de detalii arhitecturale pe planșe de dimensiuni mari, înalte, dimensiuni care fac imaginile să fie aproape și accesibile totodată, dar și completate de legende detaliate, explicate și explicite care (ne) propun un fel de poveste, o narațiune care se și își susține tot timpul în corpul ei fiecare porțiune căreia i se poate atașa un discurs, unul completat firesc de posibilitățile și disponibilitățile amplificărilor care le vor asigura creșterile iar în continuare revărsările ulterioare în acele priviri care ajung să perceapă și să își asume acest diversificat, complex și acaparator contact.

   Această expunere permanentă a arhitecturii în spațiu, acest mod ingenios de a (ne) apropia ceva ce pare de obicei rece și distant, această explicare caldă de detalii, de fragmente ne poate ajuta să înțelegem firesc întregul din care au fost desfăcute, din care și-au luat vigoarea pentru a se lăsa arătate în aceste forme oarecum simplificate pentru ușurarea înțelegerii profane, forme simplificate dar nu simple iar mai departe fiecare dintre aceste detalii își corectează și își ajustează așezările pentru a putea fi din nou recunoscute de întregul din care s-au desprins mai înainte.

   Arhitectura, spațiul de expunere al ei este acel fel de ex(s)punere prin care cel care o desenează ne ajută să privim și să înțelegem orașul, țesătura lui, este modul prin care ne arată micile riduri, cearcăne sau semne din naștere ale clădirilor, semne care ni le apropie și care astfel ni le fac cumva comune, atrăgătoare, calde. Astfel vedem altfel orașul, clădiri reprezentative ale lui, dar și disponibilitățile lor de a rămâne mai departe cunoscute prin poveștile și toate așezările lor în țesătura urbană, în locul unde cei care le-au gândit, proiectat și construit au putut să le așeze și să le integreze. Imaginile vii se țin și se susțin una pe alta în spațiul propus și își conțin și își arată discursul și separat, dar și împreună, iar toate acestea construiesc și impun o poveste fără sfârșit, una (s)pusă și (de)scrisă într-o broderie desăvârșită firesc de privirile ce le vor însoți și îmbogăți astfel cu mereu necesara reîntregire și reînțelegere a rosturilor lor.