TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Empatismul(II)

   Poeții își așază viața și poveștile ei în cuvinte, își găsesc și alimentează îndrăgostirile tot cu cuvinte și le mută și pe ele în poveste, mai departe în poezia pe care le-o pune la dispoziție toată această adunare de stări ale ei, la un loc cu fiecare imagine care le însoțește, care le îmbogățește și care le întregește astfel, care le pune mai departe în imaginile și mișcările joase sau înalte ale corpului ce are în alcătuirea lui (și) privirea, privirea care poate să le vadă și senzorii care pot să le simtă și să le mute în ulterioarele înțelegeri și trăiri ale lor. Toate acestea (ne) propun accesul la sensibilități extreme pentru fiecare identificare a acelui cuvânt care poate să spună despre fiecare dintre aceste gesturi, despre fiecare alăturare a lor celorlalte (ne)înțelegeri și despre fiecare proces care încearcă să deslușească și să facă cunoscute toate aceste cunoașteri.

   Poeții, poezia lor ne facilitează accesul la aceste predispuneri ale firii de a se alătura, de a se așeza în vecinătățile acestor senzorialități extreme ale simțurilor, ale fiecărei zbateri ale lor și ale trăirilor care le pot însoți și disponibiliza pentru a fi apropiate și făcute cunoscute mai departe. Stările poeziei ne sunt (s)puse și rămân la îndemâna noastră astfel pentru a-și face cunoscute toate aceste mirări și în continuare încearcă să dea și să adauge răspunsurile care pot amplifica stările propice acestor mereu noi norme, norme care impun răsturnări de sensuri și rostogoliri de semne prin care inițiază întotdeauna noi aflări și cunoașteri.

   Poezia este cea care ne face cunoscută povestea unei iubiri, a unei apropieri continue care conține, care păstrează în cuvinte toate semnele și senzațiile ei, plus posibilitățile acestor stări, ale acestor învăluiri care acoperă și care (ne) propun orbirea creativă, care propun și amplifică această neobosită incursiune în apele ascunse ale minții, pentru ca mai apoi să fie scoase de acolo fiecare sunet și fiecare imagine care se pot așeza, care se pot spune și povesti în cuvinte, în cuvintele cuceritoare și sincere ale poeziei, ale întregilor ei reprezentări ce se pot face disponibile mai apoi în fiecare dintre aceste apropieri ale lor.

   Poezia și cuvintele ei amplifică firesc sentimentele iar mai departe acestea se multiplică și invadează întregul corp al lumii, se fac așa simțite toate răspândirile senzoriale care însoțesc aceste trăiri și fiecare cunoaștere și descriere a lor. Toate se înghesuie în cuvinte ca să spună, ca să transmită, ca să se facă cunoscute și apropiate de cel care le întâmpină, care le citește, care le înțelege.

   Prin poezie, prin lecturile și stările grațioase, sensibile, rafinate  ale ei suntem introduși și inițiați în aceste procese de înțelegere a lumii, a unei povești de iubire și ai tuturor pașilor îndrăgostirii presupuși și propuși de fiecare etapă a lor propusă pentru a parcurge, și mai departe pentru  a consuma și duce la capăt fiecare dintre teritoriile incluse în aceste itinerarii. Întâlnim în poezie poetul  împreună cu fiecare tresărire a lui care are loc odată cu toate aceste vechi, dar totodată noi întâlniri și apropieri.