TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Deslușiri

„Adevărul e că am fost cu mult mai acaparat, întotdeauna, de lecturi și recitiri (pasiunea devorantă a unei vieți care a fost la fel de atrasă și de mirajul călătoriilor sau muzicii),- de translarea rafinată a universului lor în pagina acoperită cu semne…”- Ștefan Ion Ghilimescu

   Împrejmuirea unui text cu toate stările înțelese ale lecturii presupune ca mai departe să se așeze fiecare dintre ele în necesarele deslușiri, traduceri și propuneri de mereu noi interpretări ale prezențelor lor în lume, în aceste vaste teritorii pe care mai departe le ocupă și rămân pentru a fi privite, cunoscute și cât mai înțelese în continuare. Toate aceste apropieri implică acel consum de senzații care însoțesc întotdeauna lectura și complicitățile ei iar ca toate să rămână implicate trebuie ca seducția să fie (con)dusă mereu până la capăt, completată cu cât se poate de multe din inducerile transmise și alăturate corpului și vieților lui de aceste calde atingeri.

   Ștefan Ion Ghilimescu face ca toate aceste impresii să se păstreze, să rămână vii de-a lungul întregului acest proces al lecturii și al interpretărilor ei și să (ne) conducă cât mai departe în încăperile și prin spațiile propuse de aceste adâncimi (de) acum, de aici cunoscute, apropiate, văzute și înțelese. Criticul și teoreticianul literar ne apropie, ne aduce firesc în punctele în care se întâlnesc și se completează acele intuite, căutate și descoperite unghiuri de incidență din care înțelegerea se poate impune odată cu fiecare dintre acele necesare desfaceri și cuprinderi pe care le propune hermeneutica, căutările, dislocările și completările ei.

Din perspectiva modernității, cronica literară s-a născut ca un fenomen de reflexie a conținutului de idei ale cititorului cu suprafața de susținere a operei (aripile ei artistice), răsfrângere, dar și refracție a unghiurilor de incidență a planurilor unuia cu celălalt…

   Fiecare moment al lecturii este notat și lăsat ca reper de Ștefan Ion Ghilimescu în cronicile, în eseurile și mai departe în interpretările propuse de el odată cu lectura și cu mereu necesarele ei adăugări incluse și dispuse mai departe să rămână ca repere, ca noduri, ca locuri de întâlnire din care se poate pleca și merge altfel mai departe, altfel fiindcă acesta este scopul scrierii, scop ce se mută și rămâne normal și firesc în completările ulterioare ale citirii, ale interpretării și ale deslușirii lor.

   Lectura impune o fascinație care nu își modifică niciodată frecvențele sau intensitățile lor care și ele se amplifică tot timpul și pentru mult timp, timp care încet, încet încape și rămâne în fiecare părticică de corp al celui care se apropie și mai departe înțelege și rămâne în aceste noi și vii momente ale alcătuirilor lor. Lectura și interpretările ei sunt acea … Praxă intuitivă, rațional-artistică și de cercetare a vieții dar și a destinului operei, privită ca entitate distinctă în cadrul fenomenului mai larg al literaturii…, sunt toate acele necesare cuvinte care ne propun și ne apropie de (ne)cunoscutele deslușiri și adăugări ale lor. Toate acestea sunt lecțiile și lecțiunile pe care Ștefan Ion Ghilimescu ni le propune și cu ajutorul cărora ne inițiază în aceste experiențe niciodată limitate ale lecturii, ale înțelegerii și ale desfășurării și (de)scrierii lor.