TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Alesul

Scrisoare către tata, adaptare de Edith Negulici după Franz Kafka. Traducere din germană de Mircea Ivănescu. Distribuție: Mircea Dragoman, Regia: Cătălina Bocîrnea, Asistent regie: Rebecca Raub, Scenografia: Raul Cioabă, Scenotehnică: Paul Stroia, Univers sonor: Cosmo Stanciu

   Întotdeauna se pot spune multe despre un text, dar cum se spune un text? Întrebare  despre cum se reușește transmiterea lui mai departe de scriere, de viața lui tipărită, statică se vor pune mereu și astfel fiind lăsat să își impună singur limitele interpretării și ale lecturii, pe cele ale receptării și ale întâlnirii care au loc odată cu gestul (ne)firesc al apropierii cititorului de cuvintele lui, de paginile cărții care îl oglindesc, care îi păstrează și îi fac cunoscut acest (ne)obișnuit fel de a fi, de a se expune și de a se lăsa transmis, amplificat și multiplicat de stările care se fac auzite odată cu aceste atingeri ale textului cu lumea, cu întrupările lui în spațiile ei.

   Actorul, cel care de obicei (ne) spune un text este întotdeauna alesul, este cel care caută continuu textul care îl caută și care se dorește astfel spus, transmis, rostogolit pe teritorii deschise mai departe special pentru ca acest proces să se desfășoare împreună cu toate claritățile necesare înțelegerii și accesării sensurilor lui. Actorul caută fiecare indiciu pe care textul îl lasă pentru a fi descâlcit și expus cu cât mai multe dintre fețele lui descoperite și făcute astfel cunoscute împreună cu cât mai multe dintre gesturile, grimasele și expresiile care se lasă așezate și citite de-a lungul acestui efort al spunerii, al recitării, al declamării. Actorul Mircea Dragoman este alesul care a reușit să intre, să rămână în corpul textului pe care ni-l spune în spectacolul performance „Scrisoare către tata”, după Franz Kafka, spectacol în care se lasă la rândul lui desfășurat, desfăcut și expus odată cu cuvintele, cu imaginile și cu arhiva sonoră care îl însoțesc de-a lungul acestei călătorii, a acestei călătorii pe care o lasă intenționat neterminată, neferecată în vreo zonă, în vreun spațiu sau teritoriu din care nu ar mai putea pleca și din care nu ar mai putea fi scos sau menținut în stările mereu noi ale mereu noilor interpretări și traduceri pentru public, pentru acel niciodată același spectator, privitor, ascultător.

   Mircea Dragoman se folosește și își folosește expresiile, gesturile și vocea pentru a ne ascunde destul de firesc în interiorul deschis de el pentru a ne absoarbe, pentru a ne (cu)prinde și păstra în această burtă desfăcută de el pe „scenă” și închisă special ca să mențină efectul de ecou controlat în acest spațiu închis al versatilității, al permanentei și necesarei dedublări pe care și le face cunoscute în fața noastră a privitorilor/ascultători/spectatori. Fiecare gest al actorului ales și însoțit de text este multiplicat în secvențe care punctează fiecare trecere prin timpul prins în poveste de autor, prin vârstele care îi explică formarea și deformările impuse de neînțelegeri și trăiri diferite ale lor iar aceste fragmente sunt decupate de Mircea Dragoman, le amestecă discret în jocul interpretării iar mai departe ne apropie de procesul (re)compunerii și ne inițiază în asumarea și trăirea împreună cu aceste emoții atașate de el expresiilor noastre care se lasă și ele prinse în tăcerile ascultării, ale privirii și implicării (ne)voite în corpul spectacolului în care am fost primiți și păstrați cât timp s-a putut.

   Mircea Dragoman este actorul, alesul care ne spune iar mai departe se expune în „Scrisoare către tata”, în această excursie biografică kafkiană, excursie de-a lungul căreia se lasă văzut astfel și altfel în fiecare scenă care îl (cu)prinde și îl pune în stările exprimării în câte moduri și feluri îi impune și îi permite textul cu poveștile lui în care s-a lăsat (con)dus de interpretare și de fiecare dintre modurile ei de a ni-l oferi pe actor, pe alesul acestui text care își desăvârșește povestea odată și împreună cu această nouă aducere la îndemâna spectatorilor prezenți și atenți la cât mai multe dintre mișcările încăpute și amplificate acum, așa, astfel și aici.