TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

 

Întoarcerea

 

Acest semn al infinitului,

care zăcuse până acum

tolănit indiferent,

s-a ridicat deodată

ca un animal de pradă

la pândă,

ca o fiară flămândă…- Ana Blandiana

 

 

 

Poezia scrisă de Ana Blandiana se întoarce spre noi, spre lume și își arată, își face (și mai) vizibilă marea apropiere și marea consumare pe care le trăiește în fiecare dintre aceste apropieri și în fiecare dintre mesajele conținute, trimise și transmise de ele. Nu ar fi putut și nu ar fi avut altfel cum. Ana Blandiana ne (de)scrie aici, în Se face liniște în mine un fel de cale a însingurării poetei, o însingurare în sensul de trăire la propriu a ei, trăire și asumări completate de o transpunere fină și subtilă, de scoatere din adâncul cel mai adânc al firii ei mesajul credibil și emoționant permanent, mesaj care este o stare știută, recunoscută a poetei Ana Blandiana și a poemelor ei.

Poezia doamnei Ana Blandiana este o poveste despre singurătate, o descriere crudă a ei, este chiar adevărata poveste a singurătății, unica. Stările, imaginile aduse aici de poetă nu pot fi asumate cu ușurință, nici repede și nici curând. Cu fiecare poem Ana Blandiana își face vizibilă și cunoscută amprenta, o face vizibilă fără lupa care mărește, arătându-ne liniile fine și delicate ale trăirilor sale, cât de vizibile și cât de ușor se pot trăi suferința, tristețea, însingurarea.

Ana Blandiana ne propune mai departe stări care se transformă în întoarceri, în ceea ce credem că, de obicei, pot fi numite așteptări, după care fandează, se întoarce, își aruncă din nou privirea în jurul și de-a lungul lumii și ne apropie de nevăzutul care nu-și poate face loc în privirea oricui încearcă să îl pătrundă, să îl parcurgă, să îl înțeleagă. Toate cuvintele expuse în poezie de Ana Blandiana spun în anumite feluri despre atingeri, despre mai bine, mai adevărat, mai trăit, despre mereu necesarele și căutatele întoarceri, pentru că întoarcerea este starea care completează viața aici, este starea care compune și care îmbogățește moartea iar această niciodată uitată revenire este un fel de a fi, de a trăi și de a-și consuma suferința ale poetei, este o marcă a vieții care nu se lasă consumată pur și simplu, care trebuie adunată, adusă împreună cu trăirile toate la un loc și făcute să fie parte a celui care le citește, care le consumă odată cu greutățile, cu toate stările și cu toate tragismele ei. Nimic nu îi edulcorează, nu îi îmblânzesc stările, totul amplifică și face durerea să se simtă, să se transforme în strigăt, să se audă.

Ana Blandiana coboară din nou treptele care o separau de noi, face pașii care ne-o fac în continuare vizibilă, care o aduc din nou în apropierile necesare vederii noastre și care ne ajută să îi trăim fizic și/sau vizibil momentele întoarcerii, toate adunate aici, în Se face liniște în mine, în acest volum în care poeta ne scrie, ne vorbește despre întoarcere și despre fiecare dintre emoțiile ei. Ana Blandiana și-a adus aici cât mai multe dintre simțurile și (pre)simțirile artistice reușind firesc să ne convingă că există bucuria, libertatea și puterea pe care ți le dau scrisul, de posibilitățile de a-ți duce viața și stările ei dincolo de limitele fizice ale oricărei existențe. Este ceea ce ne învață Ana Blandiana odată cu această emoționantă întoarcere și cu fiecare dintre momentele și cuvintele din stările, din compunerile și completările ei.