TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Contemporani cu legenda

„În acest an se împlinesc 50 de ani de la lansarea „celui mai de seamă album de rock românesc al tuturor timpurilor”, precum este considerat și astăzi CANTAFABULE”- Josef Kappl

   Cincizeci de ani ar putea fi destul de încăpători ca timp pentru a (cu)prinde în timpurile și în vremurile lor o legendă împreună cu istoria scrierii ei, mai departe timpurile și vremurile desfășurărilor ei împreună cu toată acea poveste care ar putea asigura și susține tot acest timp, toată această încărcătură magică în care s-au mișcat și se (re)găsesc oameni, oamenii împreună cu destinele lor, poeme împreună cu vibrațiile lor care nu se vor opri niciodată, cântece cu melodiile și textele lor, cântece pe care cei care le-au ascultat le păstrează și le știu pentru mult timp la un loc cu emoțiile consumării, a trăirii și conducerii lor cât mai departe în lume, în viețile și în timpurile ei.

Ne-am gândit pentru început la niște formule magice de incantare a spiritelor. Un fel de invocație…- Andrei Ujică

E o operație ușor alchimică. Există niște simboluri christice la (pasărea) Phoenix, ceea ce a produs un impact mai mare decât ceea ce se luase în calcul inițial, impactul muzicii respective față de „tânăra gardă”…- Șerban Foarță

    Cantafabule este opera rock care, însoțită de textul ei scris/compus de Șerban Foarță și Andrei Ujică, și în continuare înfășurată în tot ceea ce mai departe contextul anilor când a apărut i-a mai adăugat, s-a așezat definitiv în legendă, în legenda care a reușită să fie și să rămână contemporană cu vremurile ei întotdeauna, fără sincope sau încheieri, fără ca vreo urmă de umbră sau de nostalgie să îi acopere cumva suprafețele mereu dispuse și disponibile să strălucească și fiecare strălucire să își facă vizibile reflexiile în cât mai multe straturi desfăcute de lume pentru a le primi, pentru a le împărtăși și pentru a le propaga și extinde continuu.

… Numele-ți fiind, până azi,

nume de frate drept;

carele-n larg mi te scalzi,

valul tăind dirept…

   Astfel mai departe, în continuare și în fiecare dintre aplecările noastre peste/spre urmele așezate și lăsate ca martore în și prin vremurile (pe)trecute ne putem emoționa ascultându-ne sau recitându-ne cât mai îngânat, cât mai exaltat sau în oricare altă dispoziție, stare, moment al timpului prin care vom trece în continuare o să (ne) înțelegem fiecare mișcare și fiecare gest continuat de corp și de minte în care mai departe suntem, rămânem și ne (re)găsim, în care ne (re)întoarcem și din care aflăm așa că nu am mai plecat niciodată, că suntem rămași cu vârstele și cu sentimentele lor toate încă acolo, în acele (sub)straturi ale vieții în care a avut loc întâlnirea cu ceea ce memoria și amintirile ei ne întorc și în care ne întoarce acum, în așa fel și cu aceste trăiri mereu regăsite ale lor în firile, în gândurile și în trăirile noastre.

Iată că se-ntoarce cel ce, singur, harul

are de-a renaște, curățit prin jarul

rugului extatic; cel hrănit cu-ambrozie,

la Livan, de Duhuˊ; pasărea cea roșie.

 

Iată că-l așteaptă,-n cea mai albă sfită,

cel ce-ngînă: Nu ne duce-ntru ispită!

… Iese-i, la Iliopol, înainte-apreftul,

celui ce, de Duhuˊ, e hrănit de-a dreptul

 

nouă ani de-a rîndul; pentru ca, la finea

lor, să mi se-așeze, cel hrănit din sinea

lui, pre ijertfelnic: să-și dea foc, să ardă

ˊn repede văpaie de lumină ˊnaltă!

   Niciodată departe de cei care (ne-)au cântat/interpretat/recitat minunatul album născut cu adevărat din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum, și rămas până acum și până când orice (re)naștere va (mai) fi posibilă în timp și în timpurile care le vor îngădui și care le vor proteja fiecare moment al continuării și a amplificării lor în lume, în micile și în marile ei mișcări din care se vor desprinde și în care vor rămâne să spună despre ele oameni, oameni care s-au apropiat și au rămas lângă și prinși în aceste înșiruiri de emoții care de acum sunt și vor rămâne înconjurate și de fapte, de faptele care se vor putea așeza în stările și în contextele (de)scrierii și a povestirii, a spunerii lor. În acest fel legenda se va putea multiplica continuu și își va putea face vizibilă pentru totdeauna creșterea, rostogolirile ei prin toate așezările lumii unde și în care va putea să se perpetueze, să se audă, să crească. Rămânem așa, aici și acum contemporani cu cât mai multe dintre cuvintele și sentimentele fiecăruia dintre noi care s-au așezat și care vor rămâne pentru totdeauna în chihlimbarul așezat și rămas în această legendă.

Cei care pornit și au alimentat cu prezența lor această fabuloasă legendă numită CANTAFABULE sunt: Nicu Covaci; Josef Kappl; Mircea Baniciu; Günter Reininger; Ovidiu Lipan. A recitat: Florian Pittiș; Texte: Șerban Foarță; Andrei Ujică