TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Definiții

   Artistul sublimează continuu anumite stări și confesiuni ale lor, și totodată le mută permanent pe mai multe suporturi, prin mai multe etaje și teritorii ale lumii, le plimbă pe mai multe paliere ale firilor care pot să înțeleagă și să accepte cât mai multe dintre aceste treceri, din aceste moduri intense de a fi și de păstra vii fiecare dintre părțile care completează și le întregesc corpul, mișcările lui prin lume. Mai departe vin și se așază în simțuri iar în continuare rămân aici toate inducerile și fiecare străfulgerare, fiecare orbitor zvâcnet al lui. Nici o răsfrângere nu rămâne nespusă, nici o nuanță nu se lasă nescrisă de artistul atent la toate aceste mișcări ale lor, la aceste invazii care desăvârșesc alăturările și împreunările toate.

   Nicu Covaci a fost acest fel de artist, acela care face, stârnește și mânuiește cu mare ușurință fiecare semn disponibil al sensibilității, oricare posibilă desfășurare a lui și cât mai multe dintre gesturile în care încap anumite incipit-uri ale definițiilor ce se construiesc, care stau să se nască și să fie așezate în formele înțelegerii. Toate aspectele vieții sunt așezate de mult timp în imaginea pe care ne-o arăta și pe care o făcea să se vadă în fiecare dintre micile sau marile lui răspândiri în toate disponibilitățile pe care i le-a pus la îndemână muzica și oricare dintre excesele sau ascunderile ei.

   L-am perceput, l-am ascultat, l-am citit și l-am înțeles pe Nicu Covaci ca pe un om și un artist sensibil, unul pierdut în cât mai multe dintre configurările și trăirile acestor sensibilități și împrejmuiri ale lor. În interpretările și în ieșirile lui pe oricare (fel de) scenă putem să vedem și să regăsim multe dintre secretele artistului, acelea prin care el își apropie și își face cunoscute gesturile, gesturi care mai departe îl (de)scriu, în care se pot vedea mai departe multe dintre îndrăznelile pe care le face astfel publice în asemenea manifestări acaparatoare, în aceste stări care nu ocolesc transcendența, catharsisul chiar. Artistul Nicu Covaci adună în apropierile lui și domină continuu tot ce îl poate ține pe privitor lângă el și în fiecare proximitate necesară, tot ce îi poate alimenta micile și marile dependențe de fapte artistice în manifestările lui, în cele mai intime și astfel disponibilizate adăugări.

   Nicu Covaci insistă pe aceste (ne)cunoscute intensități ale artei, ale mișcărilor ei, pe aceste (ne)numite cruzimi pe care definirea acestui proces le propune și le impune în sedimentele acestor moduri de a se lăsa văzut în aceste expuneri. Fiecare așezare a spectatorului și a privirilor lui în aceste vecinătăți îi propune o mereu nouă evadare, o mereu nouă scăpare și intrare pe acel teritoriu care se desface imediat ce vederea se mută în această mereu nouă apropiere, în această mereu nouă provocare pe care interpretările propuse de artist și expuse în aceste moduri și feluri ne propun și ne pun întotdeauna la dispoziție mijloace noi pentru a le trăi, pentru a le înțelege și pentru a le asimila odată cu expunerea lor.

   Reușim, ascultând și apropiindu-ne de fiecare interpretare, să ne apropiem de stările propuse înțelegerii acestor definiții artistice pe care le întâlnim și în care ne regăsim în mereu noile așezări ale lui Nicu Covaci în acest univers mereu disponibil să încurajeze aceste înfățișări ale lui, înfățișări pe care el le susține și care nu îl abandonează, care îl (a)duc întotdeauna cât mai mult și cât mai departe se poate. Vedem acum și putem să cuprindem aici, în cuvinte anumite definiții ale acestui fel vulcanic și neobosit de a fi, ale acestei perenități propusă de fiecare (re)vedere, de aspectele și trăirile pe care aceste vizitări aristice le îmbogățesc și le întrețin continuu vii și greu de copiat sau de înlocuit.

   Nicu Covaci a reușit prin arta lui să întrețină, să transporte și să transfigureze acest proces neobosit al (auto)definirii împreună cu toate stările, cu toate desfășurările lor și cu toate așezările incluse ale lui. Mai departe suntem invitați să îl citim, să îi memorăm cât mai multe dintre aceste definiții care îl (de)scriu și să  le înțelegem astfel încât artistul văzut și ascultat de noi să poată fi descifrat, pus la dispoziție, la îndemână și definitiv în apropierile noastre păstrat.