TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Portretele și gesturile artistice ale vieții

   Există și rămâne mereu vizibilă prezența care ne spune despre desfășurarea și păstrarea în gesturile ei al fiecărui chip niciodată închipuit fără ca mai înainte să fi fost gândit, totodată gesturile artistice de păstrare ale amintirilor așezate în rame sobre și de calitate, gesturile artistice despre oameni, despre epoci, despre și cu anumite lumi mai mult sau mai puțin arătate, sau puse în valoare. Niciodată ele nu și-au terminat sau consumat existențele, misiunile ci vor fi în continuare ferestrele deschise pe care autorul lor, artistul, le pune la dispoziția celor care vor să (între)vadă și să cunoască lumile (i)reale și pe cele necesare construite și arătate, redate de el. Dar toate acestea pregătesc întotdeauna terenul pe care să își facă loc și să se manifeste un stil sau mai multe ale artei care caută, ale acelei arte care și impune un fel de refacere a realității, de expunere, cu ajutorul tehnicilor ei, ale unor fragmente și momente marcate de incisivitate, completate mai departe cu colțuri ascuțite care pot face răni vizibile, dureroase, incizii care, la rândul lor, pot facilita pătrunderi și rămâneri în interioare în care, cu ajutorul acestor mijloace, ale artei capabile să le arate și să le facă simțite, să putem rezona la propriu cu acest univers deschis, în acest fel deschis.

   Sorin Dumitrescu a reușit să tragă vălul de pe acest fel de realitate și să aducă la vedere fragmente mari și greu de cuprins ale unor gesturi artistice care, altfel, ar fi  rămas ascunse definitiv și ar fi fost uitate, suprimate firesc din toate amintirile disponibile ale lumii, ale reprezentărilor și memorărilor lor. Arta  lui Sorin Dumitrescu se desfășoară pe o scenă imensă dar care este re(a)dusă de artist în acele reprezentări perfect îmbinate și perfect așezate în lumină pentru a-i putea fi văzute în intimitate amănuntele, pentru a putea fi asumate la o scară cât mai aproape de (i)realitate, cât mai acceptabile pentru oricare privitor și, astfel, să ne poată ajuta la parcurgerea, la asumarea și înțelegerea lumii de acolo, împreună cu toate persoanele și personajele care fac parte din ea, care o compun, grăbindu-i descompunerea care pregătește astfel (de)scrierea și așezarea în semne a ei.

   Lumea vie din jur și atmosfera care caută să claustreze sunt pretexte pentru evadări vaste și durabile, pentru observații atente și în amănunt al fiecărui detaliu care compune acest univers sobru, dar viu, sumbru uneori, dar încercat de aromele bucuriei în care viețile și persoanele care (a)duc toate acestea și le trăiesc se manifestă firesc și natural în artă, în fiecare gest intuit și reprezentat de Sorin Dumitrescu. Acestea sunt senzațiile impuse de autorul lor, de atenta supraveghere a lumii și a gesturilor ei la care artistul ne face martori și părtași, în care ne (con)duce firesc să le vedem, să le simțim și să ni le asumăm. Insinuarea asumării de către  privitor este încă o impunere firească a artistului, este încă unul din mecanismele suple, fiabile și silențioase care compun un fel de simfonie care se descarcă într-o liniște lungă, una în care etapele poveștii se desfășoară, în care alunecă și cu fiecare pas făcut în adâncimile ei devine acaparatoare și alimentatoare cu o dependență sigură, plăcută.

   Sorin Dumitrescu vede și (pre)simte cam tot ce se întâmplă  împrejurul emoțiilor, al imaginilor pe care le folosește pentru a-și construi piramida artistică iar toate simțurile lui își desfac firesc senzorii și, tot firesc, captează și aduc la lumină tot ce pot prinde și așeza aici făcând în așa fel ca pretextele care au reușit să crească stările din care se desprind și cresc personajele și lumile sale să nu fie atinse de stridențe, de sunete, de voci, de imagini sau de trăiri care să strice vreun aranjament al acestei vaste și ambițioase construcții.

   Arta lui Sorin Dumitrescu este ochiul mare și viu prin care se vede, prin care se cunosc și se asumă pretextele creșterii unui om și a lumilor lui (des)prins din năvodul (ne)firesc al realității. Al realității de care nu te poți îndepărta prea mult, din care nu se mai poate scăpa ușor. Este imaginea pe care Sorin Dumitrescu a conceput această lume, acest gest al minții acaparate de o luciditate crudă, aceea din care lumile construite nu mai pot evada, în care ceea ce a fost văzut, și mai apoi scris, rămâne definitiv așezat în memoria celui cu care a interacționat.