TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Cuvintele au suflet

   Există, se fac încet cunoscute mereu acele cuvinte care pot spune despre plecări, despre toate felurile și modurile în care ele pot fi percepute, privite și înțelese, dar și despre toate stările care le însoțesc, despre stările care păstrează în murmurul lor fibra aceea dureroasă care transformă plecarea în desprinderea care nu va mai recunoaște niciodată drumul înapoi spre trupul din care a ieșit ființa și a plecat definitiv. Rămân în continuare tot cuvintele să lămurească neînțelegerile însoțitoare, rămân cuvintele care păstrează în corpul lor mai departe poveștile și imaginile în care cel plecat va rămâne cuprins de tot, în care cel plecat și-a lăsat amprenta irepetabilă a prezenței și a corpului care l-a însoțit de-a lungul călătoriei aici și care l-a lăsat liber acolo, care i-a inoculat în viață stările de siguranță, de putere și de încredere în ele, care îi alimentează de acum toate acele stări în care vor fi cuprinse definiții și înțelegeri ale călătoriei care tocmai a început în noul corp, în acela nevăzut pe care plecarea dintre noi i l-a pregătit și i l-a pus la dispoziție.

   Aceste cuvinte mereu noi sunt așezate aici ca să spună despre un om, despre ființa lui care, printre noi și la îndemână fiind,  ne-a făcut să ne îndreptăm atenția, privirile, simțurile spre toate mișcările văzute și spre toate mișcările înțelese descrise de mersul lui prin fiecare pagină pe care cartea vieții ce i s-a dat i le-a pus la dispoziție pentru a-și scrie și pentru a-și lăsa la vedere fiecare urmă în care i se puteau vedea și înțelege mișcările oricărui gest viu, mișcările prin care a făcut ca faldurile propriei vieți să le pună la dispoziția noastră și pe cele din jurul lui, pe cele care i-au fost aproape, dar și pe acelea care de-a lungul vieții i s-au alăturat amplificându-l. Cuvintele nu prisosesc niciodată și nu obosesc să spună, ele se transformă firesc în gest care va marca definitiv oricare mod prin care prezența celui astfel descris și povestit poate să fie făcut înțeles, poate să fie adus în starea de înțelegere permanentă a mirărilor care l-au ținut printre noi și care i-au făcut posibilă așezarea fără oprire în lumina care i-a făcut vizibilă și credibilă umbra, statura, inteligența și desfășurările lor în viață, în cuvintele ei.

   Nicolae Manolescu și-a impus privirile, lecturile și și-a făcut auzită vocea peste cele ale contemporanilor iar mai departe s-a pus firesc în oricare cuvânt necesar pentru a-i așeza în tiparul lui modurile în care s-a așezat între/printre pliurile pe care viața cu toate ale ei i le-a pus la dispoziție pentru a-i putea fi recunoscute, mai departe citite și înțelese urmele. Multe cuvinte, multe stări vizibile și invizibile ale lor se pot așeza pentru a cuprinde un om împreună cu numele lui, pentru a prinde în corpul lor și faptele care i-au încărcat și i-au bucurat existența, iar numele reușește să le cuprindă pe toate și să le așeze firesc în toate formele care spun despre toate aceste existențe ale lor.

   Nicolae Manolescu a reușit să își facă loc firesc în cuvintele și lecturile însoțitoare care îi construiesc și care îi cuprind în ele fiecare mișcare cu care viața și faptele ei l-au împrejmuit și l-au făcut să fie vizibil de-a lungul întregii sale vieți, pe tot parcursul ei, parcurs de-a lungul căruia nu a obosit să îi cunoască și să îi facă cunoscute puterile pe care i le-a putut arăta și pe care le-a putut crește și apăra. Nicolae Manolescu a plecat din viață păstrând din atingerile ei un surâs, și va rămâne pentru totdeauna prins în această de acum niciodată scrisă mișcare.