Atingerea lumii
„Cititorule, mi se pare cinstit să-ți spun ce te așteaptă. Pregătește-te să te confrunți cu o lume de frânturi. Încearcă să-ți închipui că am fost cândva scafandru și că am descoperit Atlantida într-un fund de mare de unde m-am întors uitând ce am văzut. Tot ce pot să-ți arăt este noroiul de sub unghii. Am râcâit pe Atlantida . Atât! Sau închipuie-ți că sunt Semiramida și ești oaspetele meu pentru câteva ceasuri. Tu te aștepți să-ți arăt grădinile suspendate și eu îți pun în față o oală cu ghiveci. Mănâncă! Acum la noi cresc legume în loc de flori. În fiecare îmbucătură vei descoperi o grădină. Mai ia ghiveci, dacă mă iubești, e bun…” – Irina Nicolau- Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor
Fiecare apropiere impune un fel de atingere, sau mai multe feluri, sau mai multe atingeri iar fiecare dintre ele se înscrie și se așază în acea unicitate necesară a fiecărui senzor care le percepe, care le pricepe și care mai departe le asigură continuarea călătoriei în corp, în acel corp care trebuie să înțeleagă până la capăt toată desfășurarea acestui proces senzorial, tot acest album al simțurilor indispensabile ale primirii, ale acceptării și ale adăugării lor. Toate aceste simțuri și simțiri ale lor rămân mai departe ca repere ale fiecărei (re)cunoașteri ulterioare ale acelor senzații care se vor declanșa de fiecare dată când apropierea își va face din nou simțită prezența.
Irina Nicolau face accesibile toate aceste stări odată cu fiecare atingere a lumii pe care o înlesnește povestind și spunând totodată ceea ce a văzut și nu a uitat despre ea, despre fiecare dintre alcătuirile spre care s-au aplecat îndoielile sau mirările ei, despre oricare mișcare pe care memoria ei a păstrat-o și pe care oralitatea și cuvintele scrise nu le-au mai putut uita sau evita expunerea, transmiterea cât mai departe ale acestor profunzimi scoase la iveală și propuse apropierii și vizibilității de unicitatea acestor atingeri, de intensitatea și delicatețea lor. Suntem introduși și păstrați într-o dioramă continuă și suntem invitați să privim acest caleidoscop multiform și multicolor pe care ni-l dezvăluie Irina Nicolau de fiecare dată, în fiecare text salvat de memoria ei fabuloasă și de posibilitățile pe care le are de a le arăta și face cunoscute frumusețea, grația, strălucirea și fiecare efect transmisibil al lor.
Odată cu lectura te așezi și trăiești în corpul poveștii pe care o parcurgi aproape fizic de cele mai multe ori, iar odată cu fiecare pas făcut în aceste alcătuiri aproape că nu mai simțim nevoia întoarcerii, ci doar pe aceea devenită stringentă de a merge cât mai în adânc, cât mai în interior și cât mai aproape de miezul presimțit, transmis de aromele care năvălesc și destramă plăcut tot ce ține de olfactiv și de saturarea lui. Așa se lasă citite textele și poveștile pe care Irina Nicolau le poleiază efectiv pentru a le face cât mai vizibile în lume, în privirile și în oricare simț al celui, al celei care se apropie de ele și care intră și se așază în structura lor devenind sediment și parte a acestui univers unic, de neocolit.
Toate impresiile se unicizează sub cuvertura cuvintelor și devin treptat, treptat imprimeuri ale acestora, desene care întregesc (și) vizual tot acest aranjament și fiecare detaliu care se poate distinge mai departe, detaliu care astfel poate fi luat și folosit separat pentru lectură, pentru înțelegerea ei și pentru a reuși așezarea poveștii în ramele potrivite ale privirii, ale contemplării și ale trăirii lor. Mai departe se merge împreună firesc, iar călătoria aceasta va rămâne în oricare memorie disponibilă de acum să își adauge momentele ei.
Irina Nicolau a impus aceste calități fiecărei interpretări a lumii și i-a predispus subtilitățile să se lase prinse în aceste atingeri ale ei, în aceste pătrunderi și scoateri la lumină a părților foarte puțin știute și cunoscute pe care a reușit în continuare să le mute în registrul obișnuit, în stările din care pot fi luate de fiecare dintre noi și crescute și continuate firesc. Toate textele Irinei Nicolau sunt impresiuni de călătorie în fiecare parte ascunsă sau invizibilă a unor lumi, a unor părți necunoscute a ei sau a unor fragmente ale lor care s-au salvat oarecum în anumite fragmente pe care ea le-a putut identifica, salva și aduce în prim-planul vederii, în atenția imediată a îmbrățișării ei. Suntem de aici în colo menținuți în stările acestei permanente atingeri a lumii, a permanentei conștientizări a apropierii ei și a trăirii firești ale tuturor acestor calde, calme și necesare intimități și desfășurări ale ei.
Facebook
WhatsApp
TikTok
