TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Corabia

 

singur, fără apărare în fața ochilor tăi

adăpostit într-o pâlnie lăsată-n asphalt de o lacrimă-a ta

privind amurgul în țăndări și lumea mea redusă la cofraje fumegătoare

mi-am lipit pe față masca de gaze cu ochiuri întrebătoare

ca o insectă am tresărit și-am privit:

stelele se aliniaseră la răsărit

și luară startul peste lumea-n ruine.

(MirceaCărtărescu- ZEPELINE PESTE PIAȚA BUCUR-OBOR)

   Poezia este cea mai sigură corabie cu care se poate călători pe mările calde sau reci ale lumii și în fiecare cuvânt al ei în care este încăpută dragostea, în care se poate face văzută și din care poate izbucni tremurul de care nu se mai poate scăpa niciodată, din ale cărui mișcări nu se mai poate sustrage vreun corp ce rămâne prins mai departe în fiecare uitare memorată a ei. Poezia poate să mențină această plutire pe oricare vreme și poate să aducă la îndemână oricare mișcare neînsoțită de vânt. Neobosita plutire se va muta în starea de fapt necesară parcurgerii căilor de acum atăpânite din fiecare chenar îngăduit de geografia ce va fi străbătută, de fiecare țărm ce va fi din ce în ce mai îndepărtat și mai puțin posibil să fie atins, fiindcă închipuirile toate vor rămâne în larg, în acea depărtare îngăduită și ajunsă de oricare vedere dispusă să vadă.

 

   Suntem prinși în dragostea scrisă de Mircea Cărtărescu, dragoste pe care o citim, ne-o asumăm și ne-o adăugăm firesc, ca pe necesara prelungire în ale cărei țesături putem să ne(re)găsim și ne putem înțelege povestea, facerea și desfacerea continue și niciodată obosite, stări în care nu putem obosi niciodată, și în care mersul înainte și în cele mai mari adâncimi și trăiri ale lor este de la sine înțeles, este totodată gestul însingurat și unicizat care se propagă în întreaga fire iar astfel se poate mai departe așeza definitiv în toate tiparele pe care i le pune la dispoziție, în care se poate recunoaște și regăsi.

   Absolut nimic nu întrerupe și nici nu încearcă să disturbe, să devieze această călătorie, niciun semn răzvrătit nu îi bruiază cadența și ritmul, sau mersul. Căutarea rămâne în stările toate controlate de mișcarea aceasta neobosită, mișcare memorată definitv de membrele care (se)desenează și care își arată continuu fiecare gând adăugat acestui mereu nou și de acum inițiat corp umblător. Dragostea se adaugă firesc și fără să încurce, se lasă (se)dusă în noile simțuri și în alăturările și înțelegerile care îi vor căuta de acum neobosite prezența.

   Dragostea rămâne o zonă etanșă făcând să se vadă și să se simtă un loc sigur, teritoriu ce se impune ca un sentiment căutat de cuvintele poeziei care lasă atrasă de aromele toate, de acelea care pot mai ales să rămână memorate, neuitate de simțuri și de fiecare mereu nouă de acum tresărire a lor. Dragostea împrejmuiește fiecare zvâcnet adus de durere și aduce în tresărirea lui îmblânzirea firească, domolirea ce poate să facă să se simtă căldura și calmul ce înconjoară încet, încet această niciodată încheiată poveste.

   Ascultăm și trimitem cât mai departe această poveste și cuvintele ei: -dragoste! urlau caloriferele/ -dragoste! draperiile/ -dragoste! magazinele de piese auto/ -dragoste! șobolanii…, iar ecoul lor nu își va încheia niciodată rostogolirea și nu va obosi să își facă ascultată răspândirea împreună cu asumările ei, la un loc cu trăirile sugerate, incluse, impuse chiar în fiecare fir de nesiguranță ce s-ar putea insinua pentru a accentua cutremurele vieții, neașezările și nemaigăsirile balustradelor necesare oricărui echilibru, oricărei stabilități și așezări căutate.

   Dragostea se folosește de poezie pentru a struni și pentru a (con)duce corabia ce le găzduiește și le amplifică călătoria împreună, dragostea întreține și crește continuu necesarul de senzații pentru a se așeza cum trebuie în corpurile și în mințile care îi primesc și îi recunosc mișcările, zgomotele și gesturile toate. În continuare totul se topește în inițieri care vor transforma definitiv materia adăugată în cel mai rar și în cel mai pur și necesar element care se poate mereu transforma și schimba întreținând și amplificând această neobosită călătorie și această neîncetată mișcare a ei.