TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Cartea din vis

 

   Fiecare poartă cu sine un neadevăr menit să-i deslușească mișcarea încâlcită a lumii sublunare. Acesta se numește adevăr și ține până când apare altul. Destinul său pare a fi ciocnirea, rând pe rând, atât cu adevărurile agresive ale celorlalți, luate în parte, cât și cu adevărul depresiv al tuturor, luați laolaltă… – Gellu Naum- Zenobia

  

   Există cuvinte care odată scrise, iar după aceea citite se mută imediat în vis, în peisajul alăturat al vieții și în toate firidele lui văzute, simțite, trăite și înțelese. Aceste cuvinte devin firești în povestea care nu se poate spune decât așa, în aceste stări și în aceste materializări și întrupări ale lor. Toate se mută în text, corp numai bun de citit și de adăugat celuilat, al celui care citește și descifrează fiecare semn din această alcătuire și care poate merge mai departe, care își poate continua călătoria urmărindu-le și urmându-le, făcând în așa fel ca fiecare moment al acestei călătorii să se regăsească în cuvântul citit din corpul irezistibil al acestei cărți care a fost trăită și mai apoi visată.

 

   Gellu Naum și-a ținut tot timpul cuvintele în stările acestea nesfârșite dar luminoase și calde ale visului, ale acestor întruchipări neobosite ale minții și ale fiecărei mișcări îngăduite de ele. Luminoase în stările nopții, fosforescente și menținute în mișcare de mereu vii pâlpâiri și rotiri ca niște dansuri ale unor lumi ce abia acum urmează să fie descoperite și cunoscute, ale căror magice ritualuri de acum se lasă disponibilizate de atingerea celui care le citește și astfel și le asumă. Oriunde întorci privirea se poate vedea această desfășurare moale, caldă, intensă a alcătuirii scăpată din zgomotul nopții perpetue în care își ține și își păstrează fiecare sunet și fiecare culoare a lui.

   Amintiri se întorc și rămân pentru totdeauna în aceste mișcări ale cărnii în text, ale tuturor durerilor scrise acum și aici de ele, de cuvintele acestea devenite tactile firesc, mutate și mișcate într-un braille conceput pentru fiecare simț separat, pentru fiecare atingere disponibilă mai departe și înscrisă de acum în codul oricărei lecturi, a oricărei apropieri de tot ce se poate vedea și simți în acest po(h)em și în cuvintele lui. Anumite noutăți își fac simțită prezența și se propun înțelegerii, iar în continuare rămân și ele definitiv în aceste concavități propuse de necesarele așezări în care se lasă cuprinse, scrise și spuse. Restul este tăcere, sau cântec îngânat de voci multiplicate continuu de ecouri care nu mai prididesc să adauge și să extindă acest mereu în creștere teritoriu.

   Continente pe care relieful așterne mirări și întrebări ale timpului rămas suspendat, agățat nefiresc între lumi și toate aceste povești ale lor. Insulițe plutesc și vor să trăiască (a)lipirea, aducerea la un loc în fiecare dintre aceste noi și supuse facerii permanente de lumi. Toate sunt aici, toate sunt prinse și cuprinse în aceste dezvăluiri ale lor facilitate de autor, de posibilitățile lui aparent nelimitate de a le accesa și de a le aduce la suprafața vizibilă a lumii și în peisajele ei construite, înfățișate aici și mai ales acum. Gellu Naum își arată astfel puterile folosindu-se de cuvinte pentru a le expune, pentru a le exhiba și pentru a le face forța cât mai (impre)vizibilă și cât mai așezată în alerta necesară manifestării ei.

   Mai departe oglinzi preiau și păstrează aceste imagini, iar reflexiile lor sunt răspândite continuu transformând totul într-o iradiere care încălzește și arde neobosit fiecare transfigurare percepută la apropierea de text, de cuvintele lui, de acest corp în care se fac cunoscute și înțelese fiecare dintre aceste mișcări, fiecare dintre efectele lor propagându-se și desfăcând astfel lumea în fâșiile necesare (cu)prinderii și păstrării lor în fiecare ecou de acum controlat care le poate (men)ține și păstra în stările acestei sfâșietoare, continue și dureroase ruperi .

   Fiecare carte a lui Gellu Naum rămâne pentru totdeauna în chihlimbarul visului disponibil și în stare să păstreze în corpul lui acest alt corp, această întrupare închipuită și mutată în stările vieții de cuvinte, de textul primitor și cuprinzător din alcătuirile po(h)et- ului ce le-a gândit, care mai departe le-a trăit și a fost dispus să le facă vizibile în mișcările disponibilizate de viață pentru a ține în straturile ei fiecare dintre nenumăratele și neînțelesele voci care se aud, care se plimbă de-a lungul acestui nesfârșit portativ. Muzica rezultată rămâne și ea în adâncimile tainice ale visului și ale încăperilor lui ce nu își dezvăluie niciodată capătul, granițele sau limitele.

   Totul este și rămâne infinit, și acoperit cu aceste disponibilități ale visului descoperite și făcute cunoscute nouă de cel care le-a scris, de cel care le-a îngăduit evadarea din corpul lui fizic în cel fără de capăt al nopții ce îl ține și îl păstrează în alcătuirea ei, în lumina rece și clară a astrului ce-i configurează fiecare pas în tainele și în liniștea din această imensă și desăvârșită necuprindere, în acest exquisite vis fecundat de po(h)et.