TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

(Ne)Firescul privirii

Imaginea ce ți se formează despre un loc atunci când ajungi acolo întâia dată e o imagine specială. Ea diferă, desigur, uneori mai mult, uneori mai puțin, de tot ce ți-ai imaginat în timp ce veneai spre loc. Dar diferă și de imaginile ulterioare, mai bine zis de imaginea care se acumulează. Chiar dacă obiectele care populează respectivul loc sunt exact aceleași, chiar dacă nimic nu s-a schimbat și nu s-a mișcat, nu s-a decolorat, nu s-a învechit, cele două imagini, cea familiară și prima imagine, diferă enorm și definitiv. – Mircea Nedelciu- Tratament fabulatoriu

   Privirea propune vederii o stare cât se poate de extinsă de așezare, de memorare și de analiză, iar după aceea a celor rămase în memoria ei,a celor prinse și păstrate cu tot cu mișcările și cu sunetele care le alcătuiesc și le dau astfel posibilitatea de a sta, de a rămâne și de a se muta într-un foileton infinit, unul din care mai departe privitorul memorator care (de)scrie aceste imagini, stări și decorurile lor poate să extragă și să folosească acele cuvinte care le pot imprima și exprima totodată mai departe în textul ce le va conține și le va așeza în povestea necesară și fără sfârșit a memorării, a trăirii lor continue, neobosită.

   Mircea Nedelciu adună firesc imagini cu tot cu persoanele rămase în decorul lor, persoane care devin și rămân personaje, și le pune la fel de firesc în ramele prozei, în acele tipare pe care le amplifică, pe care le modifică mereu prin atitudinea față de text, de oricare text asupra cărei siluetă și-a lăsat să-i cadă privirea și posibilitățile ei de a desluși dincolo de mișcările sugerate sau insinuate de limitele dansului lor. El le de-limitează, le scoate din oricare îngrădire disponibilă să le păstreze în cuprinderile ei și le trimite în stările și în peisajele tari ale libertății de mișcare, de exprimare și de ieșire din anonimatul care le paște sau care le poate încuia definitiv. Toate son-urile disponibile în peisajul surprins de autor sunt așezate în proza care le reproduce și care le amplifică, modificându-le în așa fel ca ele să se împrospăteze continuu și să se alinieze firesc în noul peisaj în care sunt așezate, cuprinse.

   (Ne)firescul se face astfel văzut și auzit în dialoguri, în mișcările personajelor în decorul (de)scris și devine încet, încet (ne)firescul care propune și impune normalitatea ficțiunii, a poveștilor ce se fac și ele vizibile și se lasă cunoscute, citite,vii și încărcate de culoarea pe care lumina o lasă de cele mai multe ori să se manifeste, să se arate în aceste peisaje cuprinzătoare ale vieții, ale vieților ce se fac și ele astfel cunoscute, înțelese și transpuse la rândul lor în tot acest verosimil construit cu atenție, cu migală, cu dragoste. Personajele și limbajul lor evadează din text, din paginile cărții și se revarsă, ocupă integral curtea interioară în care ecoul vorbirii și al mișcării lor se multiplică continuu fără a mai părăsi acest spațiu devenind astfel un martor continuu, neobosit al vieților pe care le spune astfel.

   O neobosită dragoste pentru limbă și pentru limbajele și exprimările ei găsim odată cu fiecare lectură a cărților lui Mircea Nedelciu, odată cu fiecare apropiere de un text al lui. Mai departe își face efectul vraja acestei lecturi nesfârșite a vieții care este prinsă de el în cuvinte, a vieții și a fiecărui fir ce poate face și ține legătura cu stările ei, cu sunetele și cu așezările ei între limite și în afara lor. O lume neobosită se mișcă în fiecare proză, nimeni nu poate să stea și să rămână încremenit în vreun stop-cadru propus de imaginile scrise, povestite sau teoretizate. Un curs continuu de scriere și de descriere a vieții în și despre fiecare imagine care i-a prins și i-a cuprins corpurile, mișcările și evadările lor din frustul cotidianului și a comunului, a obișnuitului.

   Privirea lui Mircea Nedelciu prinde în întregime magia și alcătuirile necesare ale (ne)firescului care le străbate și care rămâne prins mai departe definitiv de el în cuvinte, în alcătuiri ce sugerează și compun totodată întregimile necesare permanentelor alcătuiri și faceri, și deveniri ale acestor lumi salvate de autor odată cu fiecare cuvânt spus/scris despre ele și cu fiecare imagine care le ține și care le conține în (ne)firescul compunerii ei.