TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Adunarea timpului

   Timpul este într-o permanentă mișcare și totodată într-o  neobosită destăinuire, în fiecare dintre acele momente pe care stările lui le spun folosindu-se de aceste niciodată anticipate mișcări ale lui. Trecerea timpului impune, lasă la vedere tot felul de semne vizibile sau invizibile, simțite atunci sau nu și toate se lasă până la urmă scrise, așezate în cuvinte, în acele cuvinte care pot să îi facă cunoscută apropierea, acea apropiere care încurajează și îi face posibilă adunarea, aducerea în cuvinte ale faptelor vieții care s-au așezat în straturile și în țesăturile lui ordonate de noduri, de locurile în care viețile celor ce locuiesc timpul se întâlnesc cu stările și întâmplările din vremurile și istoriile lui.

   Adunarea timpului este mereu unul dintre gesturile foarte vizibile ale unui scriitor, ale celui care reușește să identifice cuvintele cu care poate să facă text din tot acest proces, din aceste fapte intime ale scrisului, ale adunării cuvintelor în corpul cărții, al jurnalului care le face mai departe cunoscute, care le eliberează din limitările intimității și le pune în continuare în acelea ale celeilalte intimități, aceea cu care se întâlnește în timpul (ne)adunat al lecturii. Toate aceste fapte ale scrisului se găsesc, se citesc și se adaugă (și) cititorului în majoritatea notațiilor din jurnalul lui Radu Petrescu, notații care se mută firesc în corpul unor proze atinse deseori de multe dintre sensibilitățile perfecțiunii, ale grației, ale înțelegerii lumii cu ajutorul privirii și al cuvintelor lui, al felului acesta unic de a povesti, de a (de)scrie și de a spune lumea.

Pe un fond compact alb aleargă deși și foarte joși nori fumurii ca la nave care ar trece, rapide și invizibile, printre noi – și culorile pe care toamna începuse să le acopere cu pânze, lovite acum de ploaia care toată ziua nu contenește, înviază, cărămizii, verzi-acide, vânăt-neguros, lucios, violent. Și peste toate se joacă un timp rece și capricios zbătând copacii, înviorând ce părea gata să moară de plictiseală. Camioane oprite lângă trotuar animalizează apa cu uleiul care le picură din radiator…

   Timpul împreună cu nuanțele lui, cu tușele care îl pot cât de cât așeza într-o siluetă vizibilă atașantă și mișcată de gesturi fragile, sensibile se lasă astfel scris, se pune în aceste forme pe care Radu Petrescu le compune special pentru a face adunarea lui cât mai apropiată de muzicalitatea ce îi desfășoară și îi face cunoscute ritmurile, pașii, salturile împreună cu momentele intense ale descifrării, ale înțelegerii lui. Acest timp adunat nu este oprit, nu este păstrat ci îi sunt lăsate de textul care îl face vizibil toate posibilitățile și desfășurările necesare răspândirii, revărsării, amplificării și rostogolirii în ecouri care se multiplică și se rostogolesc într-un necunoscut anticipat în fiecare frază de autor.

   Radu Petrescu ne-a apropiat de textele lui aducându-ne în timpul adunat de el în cuvinte și păstrat mai departe în toate stările benefice ale traversării lui, ale parcurgerii și asumării faptelor necesare apropierii și cunoașterii, ale trăirii și înțelegerii acestor intimități eliberate în cuvintele propice citirii lor și transmiterii în senzorii noi care le recunoaște, care le primește și care le asigură astfel continuitatea făcându-le mai departe cunoscută perenitatea asigurată de timp, de fiecare moment care favorizează scrierea și adunarea lui în cuvinte, în textul care nu se va lăsa adunat în (ne)cuprinderile uitării lui niciodată.