Viața, realitățile și reprezentările ei
2 martie 2024: Pe scena teatrului La Huchette din Paris au avut loc reprezentațiile cu numărul 20.000 ale pieselor Cântăreața cheală și Lecția, de Eugene Ionesco. Cele două piese se joacă împreună, neîntrerupt, din anul 1957.
Teatrul scris de Eugene Ionesco și-a luat cuvintele singur și și-a impus prezența ca o pâlnie mereu deschisă spre cuvintele, spre zgomotele lumii, ca un receptacol suspendat aparent, unul în care sunt atrase, subțiate și aduse din lume caractere și situații însoțite de textul, de imaginile și de decorurile lor în această desăvârșită formă și recompuse toate de această subțiere impusă de convulsiile necesare acestor transformări, acestor deveniri pe care autorul le-a putut mânui și pe care le-a făcut cunoscute, pe care le-a putut manevra în așa fel încât ele să fie în continuare și mereu altfel, în aceste diversificate noi forme și interpretări continuu dispuse și disponibile să se lase văzute, ascultate și cunoscute, să accepte apropierile eliberate de aceste neobosite și tot timpul în schimbare lecturi.
Eugene Ionesco ne apropie și ne face cunoscute aceste momente ale operei lui în textul pe care ni-l propune pentru lectură, acest text care ne înlesnește detașat, neinhibat și sobru toate apropierile care ne pot conduce la înțelegerile operei propuse de el. Eugene Ionesco are în cuvintele propuse de teatrul scris de el expuse aceste desfășuri și detaliile necesare pentru parcurgerea și definitivarea acestei călătorii (în)spre adâncimile operei, ale teatrului pe care el l-a scris și l-a impus ca un unic fel de a (ne) arăta lumea și limbajele completate de gesturi mereu noi ale ei. Toată originalitatea dramaturgului s-a mutat firesc în aceea a analizei și a interpretării altfel a lumii, a stărilor și a limbajelor ei pe care ne-o face întotdeauna acum cunoscută.
Suntem aduși încet, încet printre oglinzile paralele necesare arătării împreună a lumilor de pe scenă și a scenelor din lume pe care dramaturgul le identifică și le așază în textele lui, iar în continuare ne lasă (cu)prinși la rândul nostru în aceste imagini care se multiplică și care ne conving că suntem la rândul nostru în fiecare dintre aceste acte pe care le construiește la rândul lui pentru cititori, acte care ne arată și lumile de dincolo de ele, cele care impun simțirea transcendentului și a catharsisului mereu prezente care se impun odată cu lumile expuse, spuse și (re)prezentate de ele în cuvintele ce le (de)formează continuu. Suntem astfel mutați în lumea ascunsă a simbolului, a nevăzutului pe care putem să îl descoperim (și) aici, în fața scenei ce ne este deschisă și descrisă de Eugene Ionesco în fiecare gând spus în teatrul lui.
Teatrul lui Eugene Ionesco este un discurs despre posibilitățile realului de a se muta în imaginar, de a fi mutat permanent într-o lume fictivă construită de autor și mai departe de a-i fi așezate toate pe o scenă, la vedere și în perspectiva descifrării și a înțelegerii întregilor asemenea reprezentări sau expuneri facilitate de scrierea lor, de gândul acesta continuu al autorului pieselor de teatru de a muta lumea în și pe scenă, de a-i asigura acea nemurire posibilă prin multele reprezentări ce i se pot aplica și prin punerea în scenă arăta. Aceasta și este menirea oricărei piese de teatru, aceea de a fi mereu în timpul prezent, mereu aici și acum așezată într-o perenitate continuă desăvârșită de text, de cuvintele lui.
Eugene Ionesco ne propune toată această serie de inițieri în cunoașterea lumii prin teatru, a lumii care se vede în teatru și care se recunoaște în gesturile, cuvintele și mișcările care își fac loc în reprezentările lui, în așa zisul firesc al absurdului pe care acest scriitor l-a introdus în lume și în existențele și trăirile ei. O lume explicată în termenii mitului dezgolit înglobată (ne)firesc în teatrul construit de el cu sprijinul visului neobosit în a oferi metode și modele de a fi înțeles și interpretat. Teatrul lui Eugen Ionesco ne pune la dispoziție întotdeauna încă o treaptă care ne ușurează urcarea spre înălțimile în care a fost urcată și lăsată să respire lumea și fiecare nouă scriere, așezare și reprezentare a ei.