Fereastra cu cărți
lui Viorel Dobre
Era acolo tot timpul între teii gemeni și deasupra lor, întotdeauna așa cum o știam și cum de fiecare dată o visam. Luminoasă… Erau acolo toate visele mele, absolut toate. Închise între coperțile minunate care se lăsau văzute prin geam. Fiecare întâlnire a noastră era unică și, desigur irepetabilă, era bineînțeles așteptată de amândoi.
Fiecare carte mă saluta și fiecare text cuprins în fiecare copertă tresălta la vederea mea. Le mângâiam cu privirea și le vorbeam în gând de câte ori le vedeam și le spuneam că odată am să ajung la ele. Eram nerăbdător. Erau nerăbdătoare.
Drumurile mele treceau întotdeauna prin fața acelei ferestre, fantastică și foarte vie în același timp. Era singura fereastră care îmi zâmbea și care mă saluta. Izbucnea spre cer ca un țipăt de sticlă dintr-un breton de iederă verde. Tot timpul verde…
Se oprise și levita acolo sonor și luminos, arătându-și cu mărinimie ochilor mei avuția indiferent de oră, de zi, de anotimp. Fereastra cu cărți era acolo și mă aștepta. Își ridica genele și mă privea la rândul ei așteptând și dorind întâlnirea, provocând timiditatea mea. Tăcerea mea…
A rămas și rămâne singura și cea mai luminată fereastră, mereu luminată și mereu în lumină, tot timpul deschisă pentru și în sufletul meu. Și mereu în așteptare, în așteptarea mea…
Facebook
WhatsApp
TikTok
