TABLETA DE MARȚI – Daniel TACHE – O mirare

Începându-și pledoaria din Despre natura binelui. Contra maniheilor cu axioma „Dumnezeu este binele suprem”, Fericitul Augustin reușește performanța de a nu mai avea, în cele câteva zeci de pagini care urmează, nimic esențial de spus despre natura binelui. Ce ar mai fi de spus? Motiv pentru care, maestru al sofismului, Augustin va vorbi destul de convingător despre natura răului.

Zice Fericitul Augustin: „De aceea, când se cercetează originea răului, trebuie să se cerceteze mai întâi ce este răul, fiindcă răul nu este nimic altceva decât o corupere, fie a măsurii, fie a formei, fie a ordinii naturale.” Pe scurt, binele este natural, răul este cultural.

Adoptând, paradoxal, spiritul logicii augustiniene, dar înlocuind premisa originii transcendente a binelui, frumosului și adevărului cu cea a inconsistenței antinomiei valorilor, radicalul Nietzsche aruncă la coșul de gunoi al istoriei nu doar întreaga gândire metafizică, ci și religia, morala și democrația creștină. Toate, produse ale culturii. Deci rele. Plasându-se dincolo de bine și de rău, Nietzsche scoate din dezbaterea filozofică problema naturii binelui și a răului. Ca atare, gânditorii care i-au urmat se vor arăta preocupați de problema cunoașterii, de problema libertății sau de cea a locului omului în univers, uitând sau făcându-se că nu observă faptul că, deși binele și răul nu mai sunt astăzi, împreună sau separat, unanim considerate drept realități în sine, ele continuă să reprezinte măcar concepte care apar frecvent în comunicarea cotidiană.

De fapt, urmându-l pe Nietzsche și încetând în cele din urmă să ne mai punem întrebări, am ratat cel mai important moment din istoria noastră culturală, momentul în care, chiar fără a chestiona natura binelui și a răului, se impunea să ne întrebăm măcar ce înțelegem prin bine și rău. Și, eventual, să convenim că răul nu poate fi numit bine, după cum nici binele nu poate fi numit rău.

Câtă vreme nu vom face asta, vor continua să apară și să funcționeze tot felul de organizații care, în numele credinței sau necredinței, tradiției sau progresului, ordinii naturale sau culturale, vor pretinde că dețin monopolul asupra binelui. Și vor continua să facă rău.