TABLETA DE MARȚI – Daniel TACHE – Despre imaginea României și nu numai

Citesc, într-un articol Mediafax de vinerea trecută, prezentarea unui articol publicat de NewStatesman cu două zile înainte și în care se face referire la un reportaj publicat în Der Spiegel pe 22 iulie 2015, că „există în Europa țări cu reputație proastă, țări cu reputație foarte proastă și există apoi România.” În spirit ludic postmodern, m-a încercat preț de câteva momente ispita de a vă prezenta, la rândul meu, articolul în care este prezentat un alt articol etc., dar nu despre asta vreau să vorbesc astăzi. Să fiu sincer, m-a surprins afirmația de mai sus. M-a surprins nu sub raportul valorii ei de adevăr, în materie de imagine, valoarea de adevăr nu poate fi decât relativă, ci prin faptul că este citată drept formulare sintetică a unui curent de opinie, de către un jurnalist britanic, deci exponent al unei țări europene ce tocmai și-a făcut reputația praf și pulbere. Este adevărat, pe de altă parte, că articolul din NewStatesman se dorește a fi o analiză obiectivă a fenomenului migrării forței de muncă, fenomen ce lasă România de azi fără perspectiva unei dezvoltări durabile.

Acesta este contextul în care m-am întrebat cât de proastă este, în realitate, imaginea României și ce anume a generat, în ochii occidentalilor, deteriorarea rapidă a imaginii unei țări despre care, în urmă cu câteva decenii, nu știau mare lucru. Și m-am mai întrebat în ce măsură ne afectează pe noi, ca țară, această imagine proastă. În ce măsură ne afectează în mod real.
Generalizând în spiritul afirmației de mai sus și ținând cont de recentele evoluții sociale și politice, ei, ceilalți europeni, nu par nici mai buni și nici mai inteligenți decât noi. De exemplu, este deja o certitudine faptul că Brexitul va avea un impact catastrofal asupra vieții britanicului de rând. Principalele teme ale campaniei pro Brexit au fost creșterea șomajului în rândul britanicilor, creștere care ar fi fost determinată de respectarea principiului liberei circulații a forței de muncă, și acordarea nemeritată de ajutoare sociale rezidenților proveniți din alte țări UE. Personal, mă îndoiesc că locurile de muncă lăsate libere de polonezi și români, în cazul unei retrageri fără acord, vor fi ocupate de britanici. Mă gândesc că, în majoritate, acele locuri de muncă au putut fi ocupate de imigranți pentru simplul fapt că britanicii le refuzaseră. Cum de 51,9 % dintre cetățenii Marii Britanii care s-au prezentat la urne nu au fost în stare să recunoască mecanismele propagandistice chiar rudimentare ale unei campanii duse, în cele din urmă, împotriva propriilor interese? Cum de n-au înțeles că interesele celor care au finanțat această campanie le erau străine?
Muncitori străini au început să apară și în România, însă presa de la noi pare neinteresată de subiect. În ultimii ani, și la noi s-a dus o campanie tot mai susținută împotriva apartenenței României la UE. După modelul Brexit, chiar a fost creat termenul analog, Romexit. Rezultatul? Conform unui Eurobarometru de anul trecut, 71% dintre români (61% în octombrie 2017) consideră că țara lor a beneficiat de pe urma calității de membră a UE. 59% sunt de părere că apartenența României la UE este un lucru bun, o creștere importantă de 11 puncte procentuale față de nivelul de 48% înregistrat în octombrie 2017.
Suntem noi mai inteligenți? Nu cred că așa trebuie pusă problema. Ceea ce ne împiedică să ne radicalizăm sau să marșam la manipulări ieftine este experiența. Spre deosebire de britanici, cei peste 40 de ani de propagandă comunistă ne-au imunizat oarecum, suntem acum capabili să ne raportăm critic la asemenea campanii.
Privind acum lucrurile din cealaltă perspectivă, principalul motiv pentru care consider că avem o imagine proastă în Europa ține de lipsa noastră de experiență în multe alte domenii. În fond, civilizația occidentală, cea spre care aspirăm, este, simplificând excesiv, tocmai expresia acestei experiențe care nouă ne lipsește. Nu intenționez să trec în revistă clișeele de care abundă istoriografia românească, nici nu sunt de acord cu cele mai multe dintre ele, însă devine tot mai evident că noi, esticii, și ei, vesticii, am trăit aceeași istorie, cea a Europei, dar am trăit-o diferit. Vestea bună este că, efect al „vicleniilor istoriei”, ca să reproduc totuși unul dintre clișeele la care făceam referire mai sus, învățăm repede. Nu știu și cât de bine, dar repede. Despre rolul pe care educația ar trebui să-l joace în acest proces, într-un alt articol.

Centru Medical Valeriana




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro