kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un vis

Da, din păcate, ceva mai jos, e numai un vis… Am văzut zilele trecute filmul înregistrat de o cameră de supraveghere, la Sinaia, în care un bărbat și un copil intră în curtea lor, urmați de o femeie. La câteva zeci de secunde, prin fața porții trece un urs mare, urmat de puiul său. Se mișcă alene, tacticoși, fără grabă. Apoi femeia iese din curte, o ia încet pe scări în jos și, după alte câteva secunde, aleargă speriată, intră greu pe poartă, urmată de domnii urși, repede cocoțați pe gardul metalic al casei.

Desigur, ne putem întreba câte alte tragedii trebuie să se mai petreacă pentru ca impotentele noastre autorități să facă ceva, urșii se plimbă nestingheriți pe străzile orașelor, atacă oameni, admiră calitățile de gospodari ale primarilor și consilierilor locali, întreabă cine mai e președinte, cine mai e premier etc.

Înainte de a vă povesti despre visul pe care l-am avut, mai spre dimineață, după ce am văzut imaginile cu pricina, vreau să vă istorisesc o întâmplare de pe vremuri, din copilăria mea. La ceapeul din satul meu a fost adusă o vacă specială, din Olanda. Venise, după o vreme, timpul să nască un vițel, iar tovarășii de la județeana de partid sunau insistent la primărie, la tovarășul Neacșu, să întrebe dacă a fătat olandeza. La sectorul zootehnic era un tehnician în vârstă, hâtru și mucalit, iar primarul îl întreba de trei ori pe zi dacă a fătat vaca cea specială.

Într-o dimineață, în primăria plină cu oameni, tovarășul Neacșu l-a întrebat foarte preocupat pe tehnician: cum e, domne, a fătat vaca? Tovarășe primar, i-a răspuns tehnicianul, acum vin de la grajduri. Vițelul a scos capul din mama lui și a întrebat dacă mai e prostul ăla de Neacșu primar… I-am spus că da și a băgat capul înapoi.

Hohotele de râs se mai aud și acum, după vreo 55 de ani, în comuna mea, de pe valea Dâmboviței. Bine, s-ar potrivi și cu vremurile de azi, doar că întrebarea ar avea „valențe” globale. De pildă: mai e cutare președinte? Mai e cutare premier? Bietul vițel n-ar îndrăzni să scoată nici măcar nasul…

Și să vă spun, pe scurt, cum e cu visul meu cel plin de urși. Probabil că, marcat profund de filmulețul văzut, am avut un fel de coșmar ceva mai spre dimineață. Am visat că urșii aceia doi alergau un președinte, pe un teren de golf, se urcaseră în mașinuța specială, printre crosele prezidențiale, și întrebau de zor: mai e Cîțu prim-ministru?

Ce păcat că m-am trezit, poate că urșii rezolvau mai multe dileme politice ale națiunii… Știți că nu ținem minte chiar tot ceea ce visăm, dar eu sunt sigur că ursul cel mare avea și niște epoleți de general pe umerii îmblăniți și striga ceva despre peroada pe care o trăim. Întreba ceva despre niște meditații pentru puiul lui, alesese fizica la examenul de treapta a doua… Ursul de la Sinaia mai avea nevoie de bârlogul cu numărul cinci.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media