TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un glosar cu termeni politici și electorali

Cu amărăciune, pentru ei…

   Pentru ei, oamenii din bucăți care ne conduc, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe „aleși” îi mai „educ” puțin, dar fără speranță. Astfel scriu aici, de câteva luni bune. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și continuăm o instrucție și educație politologică. Inutilă? Probabil, dar…

 

Azi, despre jurământ

 

Îmi flutură vorbele prin fața ochelarilor, peste câteva săptămâni va depune jurământul un… el! O ea, nici vorbă… Oricare ar fi, tot o distopie  se așază la mijloc!

 

   Jurământul este formula solemnă prin care președintele țării sau un ministru, la începerea mandatului, se angajează să-și facă datoria față de popor și de țară. Oho, ce solemnitate palidă și decolorată pe la noi… Deci, jurământul este o promisiune solemnă făcută de cineva, de regulă în public, printr-o formulă fixă, cu invocarea divinității sau a unei valori morale recunoscute. Încălcarea unui jurământ se numește sperjur. Cui să-i spui?

    În antichitate, Jocurile Olimpice durau cinci zile și începeau cu o procesiune solemnă, jertfe, defilarea concurenților și jurământul olimpic. În evul mediu, ceremonia care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său purta denumirea de omagiu, iar această ceremonie ne-a parvenit atât menționată în texte, cât și reprodusă pe sigilii, basoreliefuri etc. În vremurile noastre, prin jurământ, persoana se obligă fie să spună adevărul în legătură cu anumite fapte, în fața unui judecător, fie să-și facă datoria, față de popor, de stat etc.

   În Codul de procedură penală din România se prevede formula jurământului pe care îl depune martorul înaintea ascultării lui de către organele judiciare: „Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Jurământul militar este și el prevăzut într-un Decret-Lege: „Jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!” În Parlament… Nu vă mai spun… Absolvenții facultăților de medicină prestează la sfârșitul studiului jurământul lui Hippocrate.

   Tuturor acestora le mai spun astfel… Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale? Dar vă mai spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.

   Jurământul nu este oprit atunci când se face după voia lui Dumnezeu, adică atunci când nu se face pentru un lucru de nimic și când cel ce se jură este hotărât să spună adevărul. Clar, domn președinte viitor?