TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un glosar cu termeni politici și electorali

Cu amărăciune, pentru ei…

   Pentru ei, oamenii din bucăți care se pregătesc să ne conducă, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe aleșii din acest an (de patru ori, ce mama naibii!) îi „educ” puțin, dar fără speranță. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și începem o instrucție și educație electorală. Inutilă? Probabil, dar…

Azi despre baronii  locali

   Ne-am mai modernizat, despre baronii locali vorbim în metafore savante, cu etimologii sofisticate, deși ei sunt tot agramații cunoscuți, cu doctorate luate la ceas de seară. Baron local este un termen gazetăresc generic folosit, de regulă, pentru persoane aflate într-o funcție publică importantă la nivel local (de oraș sau județ), care utilizează la greu puterea de care se bucură pentru a obține foloase necuvenite. Așa se spune…

   Se vorbește chiar și de o geneză a fenomenului baronilor locali. Un pic de istorie recentă:  Adrian Năstase și guvernul lui de înțelepți a preluat „în mod creativ” legea descentralizării finanțelor publice, adoptată de guvernarea anterioară. Potrivit acestei legi, semnificative resurse financiare n-au mai luat calea bugetului central, ci au rămas în mâinile autorităților locale și, mai ales, județene. Și, desigur, este binecunoscut fenomenul corupției și al acumulării de putere, datorită procesului de redistribuire a resurselor de către reprezentanții statului, respectiv relația dintre taxe și cheltuieli bugetare. Acești baroni rudimentari, cu filosofia lor de viață trăită prin chermeze și ceremonii înalte, decid cine primește, ce sumă și când, situație ce duce la dependența celor ce primesc față de cei ce redistribuie… Cu cât bugetele sunt mai mari, cu atât puterea crește, la fel potențialul de corupție, de aici și meditația post-revoluționară „puterea tinde să corupă, puterea absolută corupe absolut”.

   Cum 77% din primării nu reușesc să-și acopere cheltuielile administrative cu banii încasați din venituri și taxe proprii, apelează la alte surse, precum Consiliile Județene, unde președinții de CJ sunt micii Dumnezei de partid (și de stat). Ele sunt dependente de un baron local sau național, ce nu este întotdeauna votat de alegători și redistribuie din taxele cetățenilor către cei ce sunt sau se supun influenței sale. Emblema acestui mod de guvernare a fost președintele CJ Gorj, Nicolae Mischie (recent implicat în dereglări ale vârstei, ca să zicem așa…) care a afirmat că soarta comunelor din județ stă în pixul lui. Așa s-a născut conceptul de baron local, ca exponent al puterii locale absolute și corupte.

   În timp, noțiunea de baron local și-a extins semnificația, devenind și un termen peiorativ pentru politicienii care abuzează de prerogativele funcției, fiind în general persoane fără prea multă educație, ce își doresc atenția publică și își afișează averea cu orice ocazie.

   Și o precizare simandicoasă, dacă ne uităm la moacele lor unsuroase… Originea cuvântului modern baron provine din franceza veche, care, la rândul său poate avea la origine cuvântul german vechi baro (probabil „purtător de greutăți”). Asta cu purtătorii de greutăți e chiar simpatică. Nu?