TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un glosar cu termeni politici și electorali

Cu amărăciune, pentru ei…

   Pentru ei, oamenii din bucăți care ne conduc, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe „aleși” îi mai „educ” puțin, dar fără speranță. Astfel scriu aici, de câteva luni bune. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și continuăm o instrucție și educație politologică. Inutilă? Probabil, dar…

Azi, despre izolaționism

 

   Se știe că izolaționismul este politica unui stat care nu participă la soluționarea problemelor internaționale; este, așadar, o opinie sau o atitudine politică dusă de o țară care se opune participării statului respectiv la soluționarea problemelor vieții politice internaționale. Este și politica dusă de o țară care se izolează de țările vecine. Seamănă și cu sensul din medicină, tendință de izolare a contactelor sociale. Din păcate, e un termen care a devenit actual, nu insist, de silă și lehamite pentru forțele politice noi, din biată țara noastră de azi, aurită, potită, șoșoită etc.

   Tipul acesta de discurs, pe care îl vedem în ultimii ani, reprezintă un amestec extremist între ceea ce era avansat în perioada interbelică și ceea ce a fost avansat în perioada național-ceaușismului târziu. S-a scris că izolaționismul e instrumentalizat politic și că pune în pericol procesul de consolidare a democrației în România; dar nu e doar cazul României, valul acesta de extremism populist îl regăsim oriunde am privi în lumea occidentală, iar America ne privește, cu rânjetele de rigoare, de la Casa Albă. Fix din biroul oval! Democrații consolidate, cu niște proceduri și reguli foarte clar stabilite, care reprezentau pentru noi modele de existență social-politică sunt, în momentul de față, ele însele în pericol.

   La noi, în prezent, avem de-a face cu o combinație ideologică și care utilizează foarte mult tehnicile propagandei; ea s-a autodenumit suveranism, deși e o proastă înțelegere a conceptului de suveranitate. Practic, e ceea ce au pretins atât cei care doreau o Românie precum „soarele sfânt de pe cer” în perioada interbelică, cât și cei care promovau izolaționismul din național-comunismul lui Ceaușescu.

   Această denumire, scria un analist cunoscut, pe care și-au autoimpus-o și pe care ne-o impun și nouă partidele suveraniste este una care modifică sensul conceptual al termenului de suveranitate și preferăm să-i spunem izolaționism. Această formulă de izolaționism devine extremistă prin promovarea discursului urii, prin promovarea acestui demers care încearcă să se legitimeze prin apel la un așa-numit trecut, al unei epoci de aur, și care combină practic foarte multe dintre complexele mitologice care se regăsesc în orice societate, dar care irump în anumite momente de criză – cum e complexul salvatorului, complexul unității, complexul societății asediate și, evident, acest complex mitologic al unei vârste de aur care ar fi existat în trecut și la care ar trebui să ne întoarcem.

   Nu putem nega, este o tendință mondială, este foarte greu de spus cum vor evolua lucrurile și din perspectiva geopolitică și din perspectiva a ceea ce a însemnat venirea președintelui Trump la putere, în Statele Unite ale Americii, dar și cu privire la cum va răspunde Uniunea Europeană provocărilor la care este expusă.