TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un glosar cu termeni politici și electorali

Cu amărăciune, pentru ei…

   Pentru ei, oamenii din bucăți care ne conduc, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe „aleși” îi mai „educ” puțin, dar fără speranță. Astfel scriu aici, de câteva luni bune. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și continuăm o instrucție și educație politologică. Inutilă? Probabil, dar…

Azi, despre imunitate…

 

   Imunitatea este un ansamblul de drepturi și de privilegii de care se bucură anumite categorii de persoane. La noi? Niciodată ca la carte… În politologia contemporană scrie că, pe lângă utilizarea noțiunii de imunitate în domeniul biologiei, termenul se bucură de o largă răspândire şi în domeniul politic. În acest context vorbim de trei tipuri de imunitate: imunitatea parlamentară, imunitatea diplomatică şi imunitatea prezidenţială.

    În fine, oricum suntem imuni la orice, așa că vă spun două vorbe despre imunitatea diplomatică; este totalitatea drepturilor de care se bucură reprezentanții și misiunile diplomatice, familiile acestora și personalul administrativ în țara în care au fost acreditați. Este, cu alte cuvinte, inviolabilitatea juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici şi familiile lor. Pe plan internaţional, imunitatea diplomatică este reglementată de articolele 29-39 din Convenţia de la Viena. Conform acesteia, un agent diplomatic se bucură de imunitate faţă de jurisdicţia penală, civilă şi administrativă a statului acreditar (ţara în care a fost trimis la post); el nu este însă apărat de jurisdicţia statului acreditant (cel care îl trimite la post). Agentul diplomatic nu este obligat să depună mărturie, iar împotriva sa nu poate fi luată nicio măsură de executare, care ar putea aduce atingere inviolabilităţii persoanei sale sau a locuinţei sale. În cazul în care infracţiunile comise sunt grave, statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic acuzat, această renunţare trebuind să fie însă întotdeauna expresă. Trebuie menţionat şi că un agent diplomatic de naţionalitatea statului acreditar sau care locuieşte permanent în statul respectiv beneficiază de imunităţi numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor sale. În aceeaşi situaţie se află şi personalul de serviciu. Convenţia cuprinde prin termenul de „agent diplomatic” nu doar pe şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii, ci şi pe membrii familiei agentului diplomatic, care fac parte din gospodăria sa, membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii diplomatice şi membrii familiilor lor.

   Mai cu… durere stă treaba cu imunitatea parlamentară, adică starea juridică a membrilor parlamentului, care nu pot fi arestați sau trimiți în judecată fără încuviințarea instituției din care fac parte. Istoria post-revoluționară e plină de hoți, de infractori din parlament, a căror imunitate nu a putut fi ridicată, dar e inutil să le reamintim. Imunitatea parlamentară, conform „Dicţionarului Explicativ al Limbii Române”, este „situația de care se bucură membrii unei adunări legislative de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte”. Ea este reglementată de către Articolul 72 al Constituţiei României, conform căruia „deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.” Regulamentul Senatului, în secţiunea dedicată imunităţii parlamentare, stabileşte că „senatorii se bucură de imunitate parlamentară pe toată durata exercitării mandatului” şi că „senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Senatului, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În caz de infracţiune flagrantă, senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Senatului asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Senatul constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.” Regulamentul Camerei Deputaţilor are şi el o secţiune întreagă devotată imunităţii parlamentare asemănătoare. Imunitatea parlamentară poate fi ridicată doar cu aprobarea Senatului sau a Camerei Deputaţilor, după caz, pe baza unei cereri speciale.

   Despre imunitatea prezidențială nu vă mai spun nimic, dulapul național tocmai s-a întors în sufrageria natală; nu, nu se întoarce la catedra lui de profesor de fizică, a ieșit la pensie. Altfel, mai făcea niște case din meditații…

   Dar ce vine e crâncen… Sau nu?

P.S. Și câteva vorbe despre un alt fel de imunitate, cea bugetară, de stat, de instituții guvernamentale etc. A nins, ne-am amintit de vremurile trecute… Primăria, ce-i drept, a trimis pe străzi, pe trotuare angajați mulți, sâmbătă noaptea, după ninsoare, i-am văzut la datorie. Dar în zilele următoare, puteai să ghicești (dacă nu erai de-al nostru, târgoviștean) unde lucrează armatele de bugetari; acolo unde trotuarele nu erau curățate de zăpadă. Dau numai un exemplu, mi-e lehamite de toate intențiile moralizatoare, sunt inutile, ei sunt imuni la orice. În fața jupuitei clădiri de la pașapoarte (la fel de înconjurată de bețele metalice înfipte în pavaj și de panglicile decolorate de vremuri) nimeni, din căldura birourilor, n-a catadicsit să dea măcar o lopată de zăpadă de pe trotuarul din fața lor… E de mirare? De altfel, tot așa mai jos, în fața oficiului poștal etc.