TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un glosar cu termeni politici și electorali

Cu amărăciune, pentru ei…

   Pentru ei, oamenii din bucăți care ne conduc, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe „aleși” îi mai „educ” puțin, dar fără speranță. Astfel scriu aici, de câteva luni bune. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și continuăm o instrucție și educație politologică. Inutilă? Probabil, dar…

Azi, despre identitate națională

   Trecem la altă… literă, alfabetul politic e vast. Scurt și „profund teoretic”, identitatea națională este sentimentul apartenenței la o națiune. Numai că, acest concept, oarecum fundamental în politologie, suportă azi „deformări” uriașe. Identitatea națională este o expresie care datează din anii 1980. În context, se poate vorbi și de sentiment național (concept de la sfârșitul secolului al XIX-lea) sau de conștiință națională (încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea), atunci când este în discuție sentimentul de apartenență a unei persoane la o naționalitate. Toate aceste expresii, deci, desemnează sentimentul unei persoane față de o națiune de care aparține. Ele pot fi folosite și pentru a desemna „punctele comune”, reale sau presupuse, ale unor persoane care se recunosc ca aparținând unei aceleiași națiuni, aceste puncte comune formând, toate la un loc, o caracteristică comună. Problema este, azi, că folosirea abuzivă a acestor concepte a generat o atitudine inversă, în conștiința publică, Șoșocăim, potim, aurim la greu și, de foarte departe, Vadim zâmbește mulțumit…

    Se spune că nu trebuie confundată identitatea națională, care este un sentiment, cu naționalitatea, care desemnează o apartenență, fie politică sau juridică, în sensul de cetățenie, fie etnică. Cum sensul expresiei identitate națională variază de la o comunitate la alta, a fost necesară definirea ei cât mai clară. De exemplu, în Franța, definirea presupunea drept „puncte comune” o serie de elemente inspirate de dreptul sângelui, de religia catolică și de doctrinele rasiste ale antropologiei secolului al XIX-lea, apoi de dreptul pământului, de umanismul laic din cea de-a doua jumătate a secolului XX etc.

   Sentimentul de identitate națională este propriu fiecărei persoane și depinde „de felul în care are loc, în cazul fiecărei persoane, procesul de „interiorizare” a reperelor identitare reprezentate de „puncte comune” precum limba vorbită, schimburile economice, diversele practici sociale, simbolistica locală, comunitară sau de stat, de cultura, muzica, bucătăria, istoria așa cum este ea povestită în școli, la radio, la televizor”.

   Sentimentul de identitate națională tinde să devină mai puternic atunci când țara sau națiunea este amenințată militar sau economic; națiunea se înflăcărează și această exaltare ia atunci un sens din ce în ce mai puțin bazat pe valori universale și din ce în ce mai mult etnic și teritorial. Însă, majoritatea specialiștilor de la sfârșitul secolului XX sunt de părere că această interpretare este tipică acelor cazuri în care se face confuzie între concepte precum țară și stat, pe de o parte și națiune, pe de altă parte. În vreme ce țara este teritoriul geografic al unui stat, iar statul este o organizație care deține monopolul unor servicii pe un teritoriu delimitat, națiunea este un grup etnic format din membri care au în comun una sau mai multe trăsături de identificare, precum limba, religia, rasa, cultura, care pot fi mobilizate politic. La noi, adesea, deformate politic…

   Și încă o precizare, cum limitele națiunii coincid foarte rar cu cele ale statului, sentimentul național și expresiile identitate națională și conștiință națională trebuie să fie distinse de sentimentul patriotic, deoarece în vreme ce sentimentul național desemnează identificarea cu și loialitate față de un grup etnic, de o națiune, sentimentul patriotic desemnează identificarea cu o comunitate a cetățenilor unui stat și loialitatea față de un stat.

   Identitatea naţională este un subiect cu impact în analizele asupra naţiunii, naţionalismului, etnicului şi etnicităţii, fiindcă studiul comunităţilor naţionale include, în mod necondiţionat, cunoaşterea dimensiunilor de diferenţiere a unui grup naţional de alt grup naţional. Chestiunea identităţii a căpătat noi semnificaţii odată cu amplificarea raporturilor Uniunii Europene cu statele componente. În acelaşi fel, se conturează şi identitatea românilor, element fundamental în cercetarea europenizării societăţii româneşti, a proceselor de integrare a României în structurile UE. Aderarea la UE presupune regândirea multor aspecte ale naţionalului, iar identitatea naţională este una esenţială.

   „Filosofii” suveraniști sunt, la noi, în expansiune metafizică și, din păcate, nu doar teoretică. Acasă, în România mea, strigă vreo câteva milioane de noi patrioți, pătrunși adânc de sentimentul identității naționale… Păi, nu?