TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un glosar cu termeni politici și electorali

Cu amărăciune, pentru ei…

   Pentru ei, oamenii din bucăți care ne conduc, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe „aleși” îi mai „educ” puțin, dar fără speranță. Astfel scriu aici, de câteva luni bune. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și continuăm o instrucție și educație politologică. Inutilă? Probabil, dar…

 

 

Azi, despre gerontocrație și gerrymandering

 

   Azi „atacăm” două concepte aparent fără legătură între ele. Gerontocrația este sistemul de guvernare în care puterea politică sau conducerea aparține bătrânilor. În anii de largă democrație post-revoluționară, numele sunt multe: Iliescu, Bârlădeanu, Brucan, azi Mugur Isărescu, dar și, ieri, Câmpeanu, Rațiu, Coposu etc. Desigur, cu distincțiile pe care le știm cu toții…

   Se întâmplă astfel pentru că, în general, oamenii de azi trăiesc considerabil mai mult decât pe timpuri și conducătorii de state tind să trăiască mult mai mult, la rândul lor, afirma un regretat sociolog român. Și, cum ei se bucură fără rest de toate avantajele medicinii moderne, de obicei tind să fie mai sănătoși chiar și la vârste mai avansate și să moară mai târziu decât media. Bine, treaba cu „mai sănătoși” n-aș zice că se referă și la minte!

   N-ar fi nimic rău în faptul că un conducător trăiește mult, dacă el n-ar vrea să trăiască stând oricât de mult în continuare la comenzile statului, el crede că e indispensabil la putere și că locul lui în istorie înseamnă acumularea de mandate. E un fapt cunoscut că perpetuarea la putere un timp care depășește zece ani (uneori nici atât) alterează aproape întotdeauna personalitatea; omul se crede uns de destin, devine tot mai imun la critică, nu mai suportă în jur decât flaterie și iresponsabilitate, e convins tot mai mult că numai el are dreptate și că orice om care nu-l admiră e sau imbecil sau ticălos sau vândut. Aceste transformări n-au vârstă, dar dacă se adaugă îmbătrânirea, defectele de comportament și de gândire se amplifică, susceptibilitățile și idiosincraziile devin maniacale.

   Gerontocrația, afirma regretatul Vintilă Mihăilescu, e un risc și din alt motiv: omul bătrân tinde să compare prezentul cu trecutul din tinerețea sa și să-l găsească pe acesta din urmă superior. Pentru el, prezentul vine cu toate semnele decadenței și ale pierderii sensului. Ca simplu particular, lucrul n-are decât o importanță minoră, dar când sunt în joc destinele unei țări sau ale lumii, situația se poate schimba, tendința conducătorului vârstnic și cu o lungă domnie va fi să nu înțeleagă epoca pe care o trăiește în prezent și să vrea să o refacă cumva pe cea pe care a trăit-o în tinerețe, soluțiile sale vor respira a stătut și a învechit, iar gloria pe care o visează pentru țara lui va însemna a întoarce istoria, eventual cu forța, dacă altfel ea nu se lasă întoarsă din drum. De pildă, se vorbește azi despre lipsa de vitalitate în politica rigidă a Statelor Unite. Gerontocraţia reprezintă o mare incertitudine şi un risc atât în chestiunile internaţionale, cât şi naţionale ale Statelor Unite, a apreciat un cercetător chinez. El credea că oamenii nu vor ca un candidat bolnav şi cu mintea înceţoşată să conducă ţara într-un moment în care se confruntă cu provocări semnificative. E drept, nenea chinezul n-a avut curaj să privească și în țara lui, e clar că nu i-am mai fi citit părerile…

   Două vorbe și despre gerrymandering; este o practică politică prin care limitele electorale ale unui anumit județ sunt manipulate în mod intenționat pentru a favoriza un anumit partid politic și aceasta prin rearanjarea granițelor electorale pentru a obține un avantaj electoral injust sau pentru a diminua puterea de vot a unui anumit grup de alegători. Vă las să căutați exemplele pe la noi, din Moldova și până în Dâmbovița noastră cea atât de roșie… Pentru eternitate, se pare…

P.S. Despre azi, acum, noi? Ce să mai spunem? Zic și eu precum Constantin Tănase: „Fiecare cu viața lui, cu meseria lui, cu treaba lui! Ei cu ale lor, eu cu ale mele: ei tic, eu tac, ei tic, eu tac…”