Cu amărăciune, pentru ei…
Pentru ei, oamenii din bucăți care se pregătesc să ne conducă, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe aleșii din acest an (de patru ori, ce mama naibii!) îi „educ” puțin, dar fără speranță. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și începem o instrucție și educație electorală. Inutilă? Probabil, dar…
Azi, despre fuziune…
Le-am pierdut numărul, din 90 și până azi fuziunile politice din România au fost numeroase, cele mai multe precum un… știți dumneavoastră ce „contra naturii”. Fuziunea este o operațiune juridică prin care două sau mai multe partide se grupează într-unul singur. Acum, când vă povestesc, noțiunea acră de care ne lovim este ciucocilacii… Adică un fel de fuziune toxică și nefirească, cu doctrine incerte și lipite de osul putred al ciolanului. Politic…
Fuziunea, în sens mai larg, este o contopire a două sau mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur ori a două sau mai multe organizații într-una singură. Mai poate să presupună și reorganizarea, prin contopire, într-o singură unitate omogenă a unor întreprinderi sau instituții. Bine, treaba asta cu „omogenă” e precum coca dintr-o covrigărie de Buzău, lipită de bastonul mareșalului! Chiar așa, tot fuziunea este contopirea a două sau mai multe nuclee atomice ușoare într-unul mai greu. Se ia o ciucă, se lipește de un ciolac și iese un nucleu greu de tot, ca un bac târziu, ca o teză de doctorat măsluită etc. Și știți ce rezultă prin topirea aceasta? Un corp la o temperatură mai înaltă decât temperatura mediului ambiant, un corp greoi, ca o stâncă mâncată de vânt, un corp bolovănos precum limba română pe care o vorbesc ei…
Să vă spun ceva și despre punctul de fuziune, adică temperatura de topire. E mai la iarnă, e aproape, mai spre alegerile de tot felul… Se amestecă niște rareșbogdani, cu ceva grindeni bănățeni, deci are loc o reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. Degajarea de ce? Nu pot să vă spun, e urât mirositoare…
Fuziunea e reunire, e îmbinare, e unire de gameți, ca în biologie. E o unificare prin trecere la starea lichidă sub acțiunea căldurii. Curge, se strecoară spre cabinele de vot… Și le mai spun ciucociolacilor că, din cauza faptului că nucleele participante în fuziune sunt încărcate electric, reacția de fuziune (nucleară) poate avea loc numai atunci când cele două nuclee au energie cinetică suficientă pentru a învinge potențialul electric (forțele de respingere electrică) și prin urmare se apropie suficient pentru ca forțele nucleare (care au rază de acțiune limitată) să poată rearanja nucleonii. Haideți, rearanjarea e profundă, pleacă de la gura cuptorului de pâine, din care ies covrigii cu găuri mari! Și, la fel de poetică… Această condiție presupune temperaturi extrem de ridicate dacă reacția are loc într-o plasmă sau accelerarea nucleelor în acceleratoare de particule.
Acceleratorul de particule de la Cotroceni tocmai se fâsâie, pas cu pas. Și nu mă pot abține să nu vă comunic că fuziunea (nucleară) este sursa principală de energie în stelele active. În stelele gonflabile ale politicii românești…