Cu amărăciune, pentru ei…
Pentru ei, oamenii din bucăți care se pregătesc să ne conducă, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe aleșii din acest an (de patru ori, ce mama naibii!) îi „educ” puțin, dar fără speranță. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și începem o instrucție și educație electorală. Inutilă? Probabil, dar…
Azi, despre extrema dreaptă și extrema stângă
Terminăm, azi, și cu litera E… Se adună vremea și vin alegerile epocale, de la sfârșitul anului, peste noi!
E la modă, tot în contextul alegerilor multiple din țară, discuția despre extrema dreaptă și cea stângă. La noi, doctrinele politice sunt o glumă bună. Bună?
Extrema dreaptă, așa cum se știe, este un termen care desemnează mișcările politice numeroase azi, caracterizate prin naționalism excesiv, tradiționalism religios, xenofobie, belicism și rasism. Să aurim puțin teoria tradițională, cică termenul extrem, deși istoric și descriptiv, poartă o conotație de exces care face să varieze conținutul potrivit descriptorului, epocii și locului, partidele astfel desemnate preferând un alt apelativ. Precis, curat aurit! Caracteristicile comune ale extremismului de dreapta sunt următoarele: rasele de oameni nu sunt considerate echivalente, diferențele culturale sunt considerate mai importante decât diferențele sociale, drepturile omului nu sunt considerate universal valabile, propriile puncte de vedere nu pot fi puse în aplicare, fiindcă lipsește dreptul libertății de opinie, unele structuri democratice statale lipsesc, iar conducerea cu mână forte este văzută ca o modalitate mai bună de guvernare decât democrația.
Cealaltă, extrema stângă, este denumirea dată mișcărilor politice radicale, care pun accentul pe egalitarism și idealurile de dreptate socială și care folosesc uneori mijloace violente (atentate, revoluții etc.) în vederea atingerii scopurilor lor politice. Eticheta nu se aplică acelor partide și mișcări politice care fac parte din cadrul legal constituit al scenei politice, chiar dacă unele sau majoritatea dezideratelor lor corespund celor care pot fi clasificate „de stânga”. De aceea, diferența de substanță dintre „stânga politică” și „extrema stângă” este dată strict de raportarea față de mijloacele violente, în afara legii, de îndeplinire a dezideratelor politice. În secolul trecut, se considera că în extrema stângă se află mișcările egalitare și autoritare care guvernează fără o legitimitate populară obținută formal. Există și astăzi partide care se autonumesc „comuniste”, dar au renunțat, în cea mai mare parte, la filonul ideologic bolșevic și la apărarea (sau justificarea) modalităților violente de preluare a puterii și își desfășoară activitatea numai în cadru constituțional. Conform recomandărilor Comisiei de la Veneția, niciun partid politic nu trebuie dizolvat dacă nu există dovezi clare că partidul respectiv promovează violența ca mijloc de obținere a puterii politice. Dacă un partid dorește schimbarea ordinii constituționale numai prin mijloace pașnice (propagandă electorală, alegeri libere și corecte etc.), atunci nu sunt recomandate nici un fel de acțiuni represive ale autorităților.
La noi, amestecul de ciucociolaci (dacă mai rezistă) face să pălească orice teorie politică tradițională, dar aici e o altă lume! Pas cu pas e o glumă veche…
Facebook
WhatsApp
TikTok
