Cu amărăciune, pentru ei…
Pentru ei, oamenii din bucăți care se pregătesc să ne conducă, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe aleșii din acest an (de patru ori, ce mama naibii!) îi „educ” puțin, dar fără speranță. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și începem o instrucție și educație electorală. Inutilă? Probabil, dar…
Azi, despre etatism și etnicism…
Iată doi termeni asupra cărora ar trebui să ne oprim mai des, acum când înflorește naționalismul dur, când dreapta extremă prinde puteri, iar în peisajul nostru aerul aurit devine tot mai puțin respirabil.
Etatismul este o doctrină politică potrivită căreia statul trebuie să intervină direct în viața economică și socială, este o ideologie care susține rolul conducător al statului în viața politică, inclusiv subordonarea intereselor individului și grupurilor față de interesele statului; e o politică de intervenție activă a statului în toate sferele vieții publice și private. Se spune că etatismul se sprijină pe o metodă guvernamentală adecvată de intervenție în sectorul public, în sectorul privat, dar și în viața „profesională” a cetățenilor (sindicalism de stat) și, în unele cazuri mai rare, în viața confesională. Etatismul se opune liberalismului și, aici, ne apucă durerea de cap. Alianța cicucociolacilor noștri a doborât orice teorie politică, toate s-au petrecut pas cu pas… Ce să mai zici? Etatismul poate lua mai multe forme de la monarhism la totalitarism; primii preferă o stare minimă, cum ar fi statul ca „paznic de noapte”, pentru a proteja oamenii de agresiune, de încălcare a contractului și fraudă cu poliția, cu soluțiile judecătorești etc. Cică totalitarii preferă o stare maximă și cuprinzătoare. Cum să le spui rareșbogdanilor aroganți că opozantul ideologic al liberalismului autentic nu este atât socialismul, cât etatismul în general? Nu poți… Cine mai știe azi, la noi, care e diferența dintre ciuco și ciolaci, atunci când e vorba despre doctrinele lor politice? Care doctrine?
Alt termen exersat, azi, prin politica electorală a sfârșitului de an este etnicismul, adică naționalismul etnic. Este o formă de naționalism în care națiunea este definită în termeni de etnie sau de rasă. Tema centrală a naționaliștilor etnici este că „națiunile sunt definite de un patrimoniu comun, care include, de obicei o limbă comună, o credință comună și o origine etnică comună”..Prin urmare, aceasta include, de asemenea, o cultură comună între membrii grupului, cu strămoșii acestui grup și, de obicei, având un limbaj comun; cu toate acestea, un asemenea lucru este diferit de definițiile pur culturale ale „națiunii” (care permit oamenilor să devină membri ai unei națiuni prin asimilare culturală) și de definițiile pur lingvistice (care văd „națiunea” ca o totalitate de persoane de o anumită limbă). Naționalismul etnic este, de obicei, în contrast cu naționalismul civic. Etnismul național își bazează calitatea de membru al națiunii pe descendență sau pe ereditate, adesea articulată în termeni de sânge comun sau rudenie, mai degrabă decât pe apartenența politică. Prin urmare, statele-națiune cu tradiții puternice de naționalitate etnică tind să definească naționalitatea sau cetățenia prin legea sângelui. Etnismul național este, prin urmare, văzut ca fiind exclusiv, în timp ce naționalismul civic tinde să fie incluziv. Un politolog folosește termenul „naționalism etnic” pentru conceptele non-occidentale ale naționalismului, spre deosebire de opiniile occidentale ale unei națiuni definite de teritoriul său geografic. Se folosește uneori și termenul etnonare sau etnonaționalism pentru a descrie un colectiv conceptual al etnicilor dispersați.
Dispersați? Am ajuns o ilustrare mondială a acestui concept…
Facebook
WhatsApp
TikTok
