TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un glosar cu termeni politici și electorali

Cu amărăciune, pentru ei…

   Pentru ei, oamenii din bucăți care se pregătesc să ne conducă, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe aleșii din acest an (de patru ori, ce mama naibii!) îi „educ” puțin, dar fără speranță. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și începem o instrucție și educație electorală. Inutilă? Probabil, dar…

 

Azi, despre eligibil și eminența cenușie…

 

   Cineva este eligibil, dacă îndeplinește condițiile de a fi ales într-o anumită funcție. La noi, de pildă, acel cineva (pentru a fi eligibil) trebuie să ia bacalaureatul la 35 de ani, să ia doctoratul plagiind din greu, să vorbească strâmb limba română, să nu folosească niciodată acuzativul… care nu-l știe, să fie un soldat în slujba țării, să fie aurit, să fie „postnatoit” etc. Prin urmare, eligibilitatea se referă la setul de condiţii obligatorii care trebuie îndeplinite de către un solicitant sau potenţial beneficiar și de către un proiect depus de acesta pentru a fi selectat în vederea numirii într-o înaltă funcție în guvern, parlament etc. Vezi câteva asemenea condiții ceva mai sus! Nu?

   Se folosește și termenul de admisibilitate. Pentru a putea fi luate în considerare, propunerile trebuie să respecte o serie de criterii, printre care: servilismul candidaților, adică slugărnicia lor, obediența acestora, dar și conturile barosane, pentru orice eventualitate. Toate acestea, dincolo de teoria politică… Curat inadmisibil!

   Alt termen, eminența cenușie… Perioada post-revoluționară a fost plină de eminențe cenușii, peste tot, în fiecare partid, s-ar umple pagina dacă le-am înșira aici numele. Și prenumele… Ceea ce, de fapt, nici nu facem, din silă, desigur. Eminența cenușie este un personaj puternic și influent, care determină, din umbră și fără răspundere, deciziile hotărâtoare. Expresia celebră are o vechime de peste patru secole, fiind generată de o întâmplare petrecută în timpul regelui Ludovic al XIII-lea, al Franţei. Cel care a primit pentru prima dată porecla de eminenţă cenuşie a fost călugărul capucin Francois Le Clerc du Tremblay (1577-1638), cunoscut mai ales sub numele de Père Iosif. Acesta a fost colaboratorul cel mai apropiat şi confidentul cardinalului Richelieu, un fel de umbră a acestuia, pe care l-a cunoscut în perioada în care era sfinţit ca episcop. Richelieu l-a folosit pe Père Iosif  în numeroase misiuni diplomatice secrete, de aici şi porecla de eminenţă cenuşie. Dacă termenul  de eminenţă se referă la un prelat, adjectivul cenuşie dobândeşte, în acest context, o conotaţie legată de ceva ce se manifestă „din umbră”, discret, tăcut, anonim. Deci, dacă substantivul eminență are înțelesul evident de „supremație intelectuală, spirit dominant”, adjectivul cenușie dobândește, în acest context, o conotație legată de ceva ce se manifestă discret, tăcut, anonim. Termenul se mai poate referi și la o persoană mai înaintată în vârstă, dar cu o „vastă experiență” recunoscută de ceilalți, care acționează, in principal ca sfătuitor, fără a apărea prea des în prim plan. Nu, nu mai dau exemple, le știți pe cele din ultimii treizeci și ceva de ani…