TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un glosar cu termeni politici și electorali

Cu amărăciune, pentru ei…

   Pentru ei, oamenii din bucăți care se pregătesc să ne conducă, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor tulburate de tentații asumate la repezeală, fără măsură și fără o judecată dreaptă, ne lasă lipsiți de orice speranță. Pe aleșii din acest an (de patru ori, ce mama naibii!) îi „educ” puțin, dar fără speranță. O „luăm” metodic, alfabetic, cu mare drag de ei și începem o instrucție și educație electorală. Inutilă? Probabil, dar…

Azi despre echitatea socială

   Ciucociolacii noștri par experți în promovarea echității sociale, mai ales prin conferințele de presă, prin declarațiile umflate și prin „vizitele de lucru” pe meleagurile patriei. Știți, e vorba despre distribuirea justă a resurselor, oportunităților și drepturilor într-o societate, astfel încât toți indivizii să aibă acces la beneficiile societății în mod egal sau în funcție de nevoile și capacitățile lor individuale. Mai exact, echitatea socială există atunci când toţi oamenii au şanse egale pentru a reuşi în viaţă în interiorul unei societăţi. Dacă-i întrebați pe filosofii și sociologii de casă ai guvernanților noștri, v-ar spune că, mai întâi, e foarte important ca oamenii să nu trăiască în sărăcie. În plus, statul trebuie să le asigure tuturor acces la educaţie. România educată a fost clădită, în ultima vreme, pas cu pas… Și pe tăcute! Doar că, aveți grijă ce bulai și ce pieleni întrebați, s-ar putea să vă ceară cine-știe-ce!

   Se spune că democraţia şi şansele de participare la ea ţin în mod elementar de echitatea socială, dacă oamenii nu sunt în stare să decidă şi politic cu privire la viaţa lor, dacă nu au drepturi politice, atunci li se confiscă un domeniu elementar al participării.

   A crescut, la noi, sentimentul de inechitatea socială? Sentimentul de dreptate al oamenilor este în strânsă legătură cu legitimitatea unui sistem politic, dacă oamenii au impresia că politicienii, statul nu mai sunt capabili să asigure un minim de echitate socială, atunci ei tind să nu mai sprijine un sistem politic. De aici pot lua naştere curente radicale, aurite sau nu…

   Desigur, procesele echitabile necesită recunoașterea faptului că indivizii sau grupurile pot avea puncte de plecare inegale și necesită niveluri diferite de sprijin în funcție de nevoile lor specifice. Echitatea, în cadrul unei societăți, este diferită de egalitate și se referă la contextul în care fiecare persoană, în parte, primește ceea ce are nevoie pentru a fi egală cu alte persoane din societate.

   În concluzie, ca un sumar îndreptar pentru oamenii noștri politici, mari cunoscători ai filosofiei politice de azi, definițiile echității sociale pot varia, dar toate se concentrează pe idealurile de dreptate și de corectitudine. Adică, exact la ceea ce veghează domniile lor să se petreacă în societatea pe care o slujesc cu devotament și pricepere… Trăim, de altfel, într-o lume plină de corectitudine, de dreptate și de morală senesepeaistă etc.

Primul P.S. – Și cine vrem să le asigure, cumva, pe toate acestea? Am văzut cu toții recenta „logică” a unui fost premier (ascuns, pe la sfârșitul rapid de mandat prin coridoarele palatului), acum mare ministru peste transporturile patriei. Nenea e absolvent de matematică, autor de cărți nu prea descoperite încă, arogant și cu aere de înțelept flegmatic… Flegmatic, poate… Îmi amintesc că, adesea, în orele de logică pe care le-am predat elevilor mei am așezat întrebarea „cu locul doi” în testele obișnuite. Știu sigur, de pildă, că dintre cei peste 150 de elevi ai ultimei promoții, înainte de a ieși la pensie, niciunul nu va putea ajunge ministru, premier, senator etc. Toți, dar absolut toți, au răspuns corect la banala întrebare logică, aceea care l-a doborât pe omul politic din Caransebeș, ursit să iasă mereu pe locul al doilea…

 Al doilea P.S. – Domnul Liviu Antonesei, colegul meu de rubrică de azi, a scris cele de mai jos; le „fur” din rubrica Semnele timpului, care apare în fiecare zi de luni la Gazetă…

  Să rîdem cu Sorin Grindeanu & Co

   Poate n-ar trebui să ne mirăm că, într-un an, podul de la Brăila, Golden Gate de România, a fost închis de mai multe ori pentru reparații, ba îi cădeau șuruburile, ba se spărgea asfaltul, ba una, ba alta, iar acum are nevoie de refacerea întregului înveliș asfaltic. În fond, Grindeanu este matematician, nu inginer de drumuri și poduri. Problema este că omul are… probleme și cu logica elementară, fără de care nici matematica nu merge! Desprind un fragment dintr-un interviu acordat la Digi 24… Ilustrez cu alți doi… iluștri reprezentanți ai echipei olimpice a țărișoarei. Stilul de canotaj al campionilor arată de ce țara stă pe loc, dar cu foarte multe și mari eforturi. Fotografia e de pe prima pagină din Cațavencii. Enjoy!

Florin Negruțiu: Dacă la JO îl depășiți pe înotătorul de pe locul 2, pe ce loc sunteți?

Sorin Grindeanu: Cum adică dacă îl depășesc?

Florin Negruțiu: E o cursă. Și îl depășiți pe sportivul de pe locul 2. Pe ce loc sunteți?

Sorin Grindeanu: Pe locul 1, dacă l-am depășit pe cel de pe locul 2.

Florin Negruțiu: Păi nu e chiar așa …

Sorin Grindeanu: Ia ziceți!

Florin Negruțiu: Este o cursă. Și îl depășiți pe sportivul de pe locul 2. Pe ce loc sunteți?

Sorin Grindeanu: Locul 1… Poate nu înțeleg eu rostul sau sensul întrebării…

Florin Negruțiu: Mulțumesc! Pe locul 2.

Sorin Grindeanu: De ce, dacă îl depășesc?

Florin Negruțiu: Păi îl depășiți pe sportivul de pe locul 2.

Sorin Grindeanu: Aaaaaaa… Scuzați-mă! Da, corect. Bravo!