Încă o dimineață prin orașul nostru… Continuăm să ne ocupăm de filosofia lucrurilor mici. Așa cum am început să înțelegem și noi, sentimentul de împlinire a devenit o căutare a cărei deraiere în eşec este tot mai previzibilă. Deraiere în eșec? Profund, nu-i așa? Cu toţii ne pierdem în amănunte nesemnificative. Am citit undeva că oamenii de sus, ale căror „aspiraţii în imediat” sunt contabilizate la o altă dimensiune pecuniară (e un fel de filosofie de doi bani!) şi implicit existenţială, rătăcesc printre simboluri golite de conţinut, deoarece ele sunt asemenea unor gablonţuri cu efect în imediat, dar un cunoscător le citeşte cu uşurinţă falsitatea şi ieftinătatea.
„Înalta noastră societate” este recunoscută numai prin cuantificarea conturilor ei, care îi permit, de cele mai multe ori, o manevrare relaxată a simbolurilor cotidiene. În lumea celor de jos, amănuntele nesemnificative ale celor de sus sunt teme predilecte de discutat zile şi săptămâni: ce nevastă şi-a tras nu ştiu ce boşorog, ce excursii, ieftine de altfel, au mai făcut nu ştiu care vedete, ce a mai declarat credinciosul din Pipera, ce predicții epocale a mai făcut oracolul de la Bălcești, ce mai scoate din gâtlejul obosit madam Budeanu sau Tatoiu etc. Preocupările rătăcesc printre reţete de bucătărie, glumiţe respirate şi mult fotbal. Şi, astfel, societatea devine un uriaş malaxor de amestecat amănunte nesemnificative. Milorad Pavič este autorul care descrie în romanul Dicţionarul khazar, faptul că, atunci când este să dispară un popor, mai întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura. Din carte lui m-am „inspirat” în meditațiile pesimiste de mai sus…
În fine, revenim la obiect… De peste 30 de ani, în „buricul” orașului nostru putrezește o clădire cu o istorie rară, care zace într-o mizerie specifică acestor ani. Casa Nicolae Brătescu, cunoscută în Târgovişte sub denumirea de „Casa Dâmboviţeană”, a fost un reper în ceea ce înseamnă stilul conacelor boiereşti din secolul al XVIII-lea. Construcţia a fost ridicată de paharnicul Nicolae Brătescu, bunicul scriitorului Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, şi se află în centrul Târgoviştei, la doi paşi de Turnul Chindiei, de Palatul Prefecturii, de Primăria cu ceas adormit multă vreme. Restaurantul de altădată „Casa dâmboviţeană” a fost construit pe beciuri din secolul al XVII-lea şi reprezintă stilul baroc al casei boiereşti. Am citit undeva că, prin structură, construcţia se aseamănă mult cu Casa Tălăngescu, făcând parte din aceeaşi categorie valoroasă, atât prin raritate, cât şi prin reuşita arhitecturală, a reşedinţelor boiereşti dezvoltate din secolul al XVIII-lea.
Vechea casă rânjește, mai departe, ca o dihanie ciudată, în mijlocul orașului, cred că și viitorii mei nepoți vor vedea clădirea tot așa, sinistră și învelită în folii jegoase, cu praful guvernărilor de tot felul, care s-au abătut peste umbra Turnului Chindiei. Știu, ni se va povesti despre dreptul sacru de proprietate, despre restituiri morale și altele asemenea.
Și? Noi cu ce ne alegem?.Credeți că le pasă? Din limuzinele lor de firmă, barosanii pe care-i votăm la fiecare patru ani râd a pagubă și pornesc aerul condiționat. Să nu le înghețe inteligența!
Facebook
WhatsApp
TikTok
